Poezie Un volum captivant

UN VOLUM CAPTIVANT



Citesc într-un volum atât de captivant

Tot ce conţine el e foarte important

Pe fiecare filă sunt zeci de sfaturi bune

Ce pot să dea fiinţei divină-nţelepciune

Mă adâncesc în el să capăt perspectivă

Căci nu voiesc să am viaţă inactivă

Şi nu voiesc un trai anost, de plafonare

Ci unul ce mă poate scăpa de la pierzare.

În el găsesc Lumina ce naşte o simţire

Să-I dau la AUTOR aleasă preţuire

L-a scris să fie Lege în orice naţiune

Volumul pune-n oameni cerească viziune

A transformat fiinţe corupte, odioase

Punând în ele simţuri umane şi duioase

La cei fără o ţintă le-a dat orientare

Să poată să păşească spre necuprinsa zare

La cei ce-au fost răpuşi de-a nepăsării plagă

Le-a-ncununat lăuntrul cu dragoste şi vlagă

Pe mulţi care-au zăcut într-o formală stare

Trezitu-i-a la starea trăirilor plenare

Şi-au înţeles ce dar primit-au prin credinţă

Şi ce miresme produce cucernica silinţă

Mizeria umană e ştearsă când Cuvântul

Lăsat e să lucreze, s-aducă Legământul.



*****



Citesc şi mă hrănesc cu hrana-i consistentă

E Cartea cea mai bună şi cea mai competentă

Ne spune ce e bun, ne spune ce-i distins,

Demască pe acel ce-a fost de rău cuprins

De nu-i luată-n seamă de oameni sau guverne

Vor fi urmări grozave, vor fi urmări eterne

Doar ea poate să-nveţe ce este pocăinţa,

Să vindece tristeţea, mânia, neputinţa

Ne-arată Calea dreaptă ce duce-n veşnicie

Şi ce e de făcut când vine vreo urgie

Principiile-i clare provoacă-n om candoare

Şi-n mod deschis, la toţi, ne pune o-ntrebare:

„Ce-ar folosi făpturii să aibă tot din lume

Dacă-n final viaţa s-ar termina-n genune?”

Răspunsul vine clar: fără o legătură

Cu Cel ce le-a creat pe toate din natură

Viaţa n-are sens, e noapte în pustie

E goană după vânt cum însăşi Cartea scrie.



*****



Cu cât citesc mai mult cu-atâta mi-e mai dragă

Văzând cum către Rai ea poate să m-atragă

Perfida-mi frământare e-n stare s-o calmeze

În ea găsesc comori ce pot să-nvioreze

Şi pasiunea moartă şi dorul ce s-a frânt

Să pot să am speranţă ce trece de mormânt.

O, câtă-nsufleţire mi-a dat când m-a zdrobit

Vreun vânt din lumea rece, vreun duh nepotolit

Prin taine, revelaţii mi-aduce, zilnic, pace

Chiar când poveri prea grele vin inima-mi să-ncarce

N-o dau pe toată lumea; prin ea-L cunosc pe Fiu

Să pot să-L proslăvesc şi slujitor să-I fiu.



Oct. 2011