Poezie Doua urme

Eram la margine de lume

Şi într-un timp nemăsurat,

O, Doamne Bun, doar TU cu mine

Eram departe de păcat.



Din stele ne făceam cununa,

Din curcubeie-cingători,

Iar viforul ţineam în mână

Şi-n suflet aveam numai flori.



Şi ne-am jurat sfântă iubire

Atunci, la margine de lume,

Iar pe nisip se adânciră,

De paşii noştri, două urme.



Ne-am despărţit, anii s-au dus...

Şi-au curs amaruri şi dureri,

TE-am căutat în jos şi-n sus

Şi TE-am strigat – TU nicăieri.



A nimănui şi-ndurerată,

M-am dus la margine de lume

Să-mi bucur inima-necată,

Privind aceste sfinte urme.



Dar n-am găsit decât pe una,

Un singur pas....O, Doamne Bun!

M-ai părăsit pe totdeauna?

De-acum amarul cui îl spun?



Nevrednică şi disperată,

Îmbraţişam pamântul mut,

Când, din înalt, o raza caldă

Şi glasul sfânt să Ţi-l aud:



- Copilă, acesta-i pasul Meu,

Îţi ştiu adâncul plin de chin,

Atunci când ţi-era cel mai greu,

Eu te purtam în braţe lin..



Sofia Vicoveanca