Poezie Unde ești? (3)

Printre ramuri aplecate

Peste râul cristalin,

Printre frunzele-ncurcate

Se aude-un susur lin...



Şi pe iarba-mprospătată,

În grădină sub un pom,

Lung privind spre bolta-naltă,

Stă Adam, întâiul om.



Şi la piptu-i doarme dulce,

Eva, mama celor vii,

Cu un somn ce pace-aduce

În a omului priviri.



Este totul plin de pace.

Fericirea e în tot.

Şi în tot ce omul face

Nu-i nici urmă de complot...



Însă vine-o clip-amară

Când cel rău, şiret vorbii...

Eva gustă poama rară

Şi astfel păcătuii!



Iar Adam, atunci, se-ascunde

Fiincă vede că e gol!

În Eden, păcat pătrunde!

Neascultarea e pe rol!



Şi când vine Împăratul

Să vorbească omului,

Nu-l găseşte, căci e altul.

S-a schimbat cu fapta lui!



„Unde eşti?” răsună glasul

Celui pururi drept şi sfânt.

„Ai făcut spre tină pasul!

Mi-ai lăsat Cuvântu`n vânt!”



Blestemat a fost, dar, omul

Să rămână pe Pământ!

Să distingă astăzi tonul,

Celui rău de-al Celui sfânt!



Şi acum, Cel sfânt priveşte

Dup-atâtea mii de ani.

„Unde eşti?” te mai întreabă.

Îi aşteaptă pe sărmani...



„Veniţi azi pe calea dreaptă

Ca să pot sa vă ascult!

Să vă iert a voastră faptă

Că v-aţi dus toţi în tumult!”



Astăzi, glasul mântuirii,

Pentru toţi, răsună clar!

Şi pe drumul răzvrătirii

Se aprinde azi un far!



E lumina dimineţii!

E lumina Lui Isus,

Ce vă cheamă-n patria vieţii!

Vă aşteaptă-n ceruri sus!



Tot ce trebuie să faci,

E: să lepezi ce e rău,

Haina păcii s-o îmbraci

Şi să ieşi din drumul tău!



Să primeşti chemarea sfântă

Ca să poţi ajunge sus,

Unde toţi în coruri cântă!

Vino astăzi la Isus!