Poezie Când mă-nghiţise valul...

CÂND MĂ-NGHIŢISE VALUL...



Când mă-nghiţise valul multiplelor probleme

Crezut-am că-s luat într-un teren minat

Eram convins - dar nu ştiu câtă vreme,

Că fi-voi, fără milă, de hoţi exterminat...



A fost poate-o secundă când mi-a trecut prin minte

Că nu mai e vreo şansă şi că-n neant voi sta,

Că voi peregrina, pe veci, printre incinte

Cu multe, multe neguri şi fără nicio stea.



Dar ce să vezi? Minune! O mână apăruse

Şi-am auzit o voce; o voce ca din vis

“Întinde mâna ta; speranţele distruse

Le voi regenera căci Cerul ţi-e deschis.”



Cu mâinile-amândouă m-am prins cu-ncredinţare

De Cel ce mi-e de-atunci şi Mire, şi Amic

Iar când m-a scos de-acolo mi-a dat îmbrăţişare

Şi m-a condus agale la umbră sub finic.



De-atunci trăiesc menirea pribeagului prin lume

Prin ger şi prin dogoare stau conectat cu El

Cum să-L refuz când poate să mă-ndrume

Spre armonii sublime în veşnicul BETEL?



Şi ştiu că de vin valuri, din nou, să mă doboare

Tot El le-nfruntă să fiu nevătămat

Proclam s-audă toţi: El poate da splendoare

Şi-acelui suflet ce-a fost mult timp uscat.



gc/26 septembrie 2011