Poezie A bătut moartea la uşă

A bătut moartea la uşă, într-o zi , cu gând hain,

Se hlizi la min´şi spuse, printre scrâşnete şi tuse:

“Fă-ţi bagajul c-am să vin!



Am de poposit-nainte, pe la câţiva fraţi creştini,

Mi-au cerut o păsuială, să îşi pună-n rânduială,

Viaţa lor de peregrini.



Au rămas uimiţi sărmanii, împietriţi, stupefiaţi,

N-au băgat în seamă anii, au trăit numărând banii,

Sunt robiţi ca nişte-argaţi.



Mie nu îmi pasă frate, ce-ai făcut din viaţa ta,

Este un răspuns la toate, tu decizi în care parte,

Spre ce loc te-i îndrepta.



Eu îmi fac doar datoria, rând pe rând bat pe la porţi,

Vreau să-mi iau şi eu simbria, ştiu că nu-mi vrei compania,

Dar să scapi de min ´nu poţi!”



Dintr-o dată amorţirea, ce mă prinse-n dialog,

Mă făcu să-mi văd trăirea, să-mi revizuiesc simţirea

Şi să scriu alt necrolog.



Tată, ştii că n-am avere, n-am nici bani, nici avuţii,

Tot ce am, e-a Ta putere şi-a Ta sfântă mângâiere,

Eu Te aştept oricând să vii!



Pentru mine, veşnicia, este-un ţel şi o dorinţă,

Ne-ai trimis demult solia, când trimis-ai pe Mesia,

Am crezut, am biruinţă!



Moarte, de veni-va ceasul, ca să plec înspre zenit,

Vino! Pe mine popasul, nu mă face să-mi pierd glasul,

Prin Isus sunt izbăvit!



30/09/2012, Barcelona