Poezie Umilinţa, înaltă treaptă

Umilinţa, înaltă treaptă



Cine poate să-nţeleagă

Fraţilor, această treaptă?

Când te uiţi în adunare,

Caractere diferite,

Idei mult mai iscusite,

Fiecare-n felul lui...

Când din Biblie vorbesc,

Fiecare-i mai ştiut,

Pregătit şi mult mai sus.

Mulţi din noi nu înţeleg

De fapt, cum e umilinţa.

Mulţi confundă această treaptă.

Şi-l auzi, zicând răstit:

- Umilit? Doar nu-s tâmpit!

Fraţii mei, ascultaţi bine,

Umilinţa nu-i prostie!

Când Isus cu ucenicii

După Cină S-a încins,

Umilit S-a aplecat;

Picioarele ucenicilor le-a spălat.

Spuneţi dragi mei acum,

Ziceţi voi, ce-a fost atunci?

Eu zic: "A fost umilinţă!"

Ca să înţelegem noi

Că de fapt, suntem la fel

Chiar dacă din întâmplare,

Intâlnim fraţi mai vânjoşi.

Chiar dacă ştiu mai puţine,

Dar sunt mândrii şi făloşi.

Tu, care vrei veşnic pacea,

Fii dară şi înţelept!

Vorbeşte-i cu a ta blândeţe.

Smerit, tu să-l faci să vadă

Pe ce treaptă a ajuns.

Tu, cu Duhul lui Isus,

Ajută-l să se coboare

Din a mândriei treaptă,

În umilinţă şi ascultare.

Frate, fă-o, că nu-i rea!

Treapta umilinţei tale,

E de fapt, cea mai înlta.

Şi- apoi celelalte trepte,

Să le ai veşnic ca roade.

Nu te lipsi de nimic.

Însă umilinţa frate,

Rămâne treapta înaltă.

Umilit, suporţi orice.

Umilit, te rogi cu har.

Umilit, nu te înalţi.

Umilinţa-i treapta frate,

Care pe vârf te înalţă.

Ea ţi- aduce fericirea,

Pace-n casă, mântuirea.