Poezie Dumnezeu tăria și sprijinul nostru
Vizualizări: 63
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/6103-dumnezeu-t-ria-i-sprijinul-nostru]Dumnezeu tăria și sprijinul nostru[/url]
Dumnezeu,El ne ajută, împotriva celor răi,
El ne sprijină pe cale, căci suntem copii Săi,
El ne este ajutorul, e cu noi în orice ceas,
Și ne spune totdeauna, sunt cu voi, Eu nu vă las.
Când ne clătinăm pe cale, El ne sprijină mereu,
El este drept, sfânt și mare, e puternic Dumnezeu.
Când suntem în disperare, și de gânduri frământați,
El ne mângâie prin Duhul, ne spune sunteți salvați.
Noi să ne-ncredem în Domnul, să împlinim Cuvântul sfânt,
Ne dă liniște și pace, cât trăim pe-acest pământ.
O ce bine-i pe-a Sa cale, când suntem de El conduși,
Ne dă bucurie-n suflet, de-i suntem doar Lui supuși.
Slavă Ție drag Isuse, Te lăudăm și preamărim,
Tu ești Dumnezeu puternic, slavă Ție-n veci, amin.
Amin
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primȘi prin El, și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. ( Efeseni 2:22)