Poezie Omule!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 165
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/6106-omule]Omule![/url]

Omule!



Suflă vântul, apleacă codrul, îl dezbracă de podoabă.

Din frumos veşmânt de frunze, rămâne gol, trist, uscat.

Tot aşa e şi cu omul, nu-i atent când bate vântul,

Nu ascultă de chemare, nu ascultă niciun sfat;

Aşa vântul îi apleacă faţa, până la pământ.



Codrule ce-ai păţit, podoaba te-a părăsit

Şi frumoasele cântări, triluri de privighetori...?

Ai rămas pleşuv şi trist, prădători te-au năpădit

Şi ţi-au rupt mlădiţele, aruncându-te-noroi.



Omule, ce s-a-ntâmplat, podoaba unde-ai lăsat

Frumoasele tale cântări, trilurile Sionului sfânt?

Ai ajuns zdrenţos, urât şi de gânduri năpădit...

Omule, ce ai de gând, să rămâii jos la pământ?



Codrule, vântul cel mare, ţi-a uscat crenguţele

Şi sunt atâta de slabe, de le rupe vântul.

Frunzele sunt toate jos şi au rămas doar crengile.

Nu mai ştii ce-i viu în tine, nici unde ți-e gândul.



Omule, n-ai ascultat, în ogor n-ai prea lucrat,

Rămas-ai fără de roade, bun de ars în foc ca vreascuri.

Bate vântul, duce toate, tu ai rămas fără de fapte.

N-ai preţuit ascultarea, te-ai legănat după vânturi...

Aşa ai ajuns acum: gol, pustiit, fără cuvinte.



Vântule, hoinarule, du-te, dute... te rog, du-te,

La capătul pământului, în cămări ascunde-te.

Uită să te mai întorci, uită codrul cu-ale lui poteci.

Codrule, mi-e milă tare când privesc din depărtare...

Ca tine am fost şi eu, dar m-a salvat Dumnezeu.



Vreau să fiu pomul frumos, cu coroana cea mai mare,

Cu rădăcină şi trunchi gros, sănătos pe aTa cale.

Niciun vânt să nu mă--ndoaie, să rămân tot în picioare.

Vreau o coroană bogată, nu de frunze pentru umbre,

Ci vreau roade multe, multe, dintre cele mai alese.



Trunchiul gros şi rădăcina, dragostea şi cu iubirea,

Nădejdea, dar şi răbdarea. Şi ajută-mă o Doamne,

Ca să nu uit niciodată că în viața de creștin,

Important e ca să știu dintre toate ale Tale roade,

Umilinţa-i-naltă treaptă, ce m-ajută să fiu bun.



Codrule, codruţule, bine-ţi stă drăguţule,

Când eşti verde, luminos și cu cântece de dor!

Omule, măi omule, bine-ţi stă lucrând ogor,

Pentru Domnul, Dumnezeu și pentru a ta salvare

Şi cântând pe a ta cale, "Mulţumiri şi osanale."





24/09/2011 ALGHERO
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Omule! | Salvatorul.ro
meniu prim
Dumnezeu te iubește!