Poezie El, m-a iertat

El, m-a iertat





Voiam sa fac tot ce gandesc

Incatusata, ma simteam

Din nou, libera sa traiesc

Sa fac numai ce imi doream



Pe doi stapni, eu ii slujeam

Cu amandoi, doream sa fiu

Desi-n pacate eu traiam

Curata, as fii vrut sa fiu



O lupta grea, interioara

In inima mea, se ducea

Adesea, incepea sa doara

A mea constiinta, ma mustra



Firea cu Duhul, se lupta

Raul a-nvins, slaba am fost

Si am plecat pe calea mea

Voiam ca sa-mi gasesc, un rost



Eu am plecat de langa Tine

Crezand ca ma pot descurca

Aveam incredere in mine

Puterea mea, ma insela.



Caci viata dusa fara Tine

Calvar, a fost si chin curat

Cu totii se mirau de mine

De sufletu-mi, indurereat



Si ma intrebam de multe ori

Oare Tu, ma mai poti ierta ?

In inima simteam, fiori

Constiinta mea, ma condamna



Si incercari, mari au venit

Care loveau dur, cu putere

Si la pamant m-am prabusit

De disperare si durere.



Am ratacit pe aceasta cale,

Fara vreo tinta, ani in sir...

In rau, ma cufundam, mai tare

Nu mai puteam sa mai respir



De toate, acum eram scarbita

Doar pace in suflet, imi doream

Si singura si parasita

O victima, eu ma vedeam



Curata doar pe dinafara

Constiinta, imi era manjita

Stiu, meritam ca sa ma doara

Si prin noroi sa fiu tarata



Dar Domnul Vietii s-andurat

Cand strigatul mi-a auzit

Inima mea, a cautat

Si-n bratele Lui, m-a primit



Si cu obrazu-n lacrimat

Eu, am strigat cat am putut

Si mila Lui, am implorat

Si indurare, i-am cerut



El, m-a cuprins plin de iubire

Privirea Lui, m-a intrebat

De ce-am fugit de fericire,

De ce pe Calea Lui, n-am stat ?



Nu ia- fost sila de tradare

Si ca un Tata, iubitor

M-a instiintat, mi-a dat iertare

De mana, m-a luat usor



Pe Calea Vietii, m-a adus

Cu bunatate, m-a iertat

In Mostenire m-a repus

Si iar ,m-a binecuvantat.



amin