Poezie Ce-aş face Doamne fără Tine?

Ce-aş face Doamne fără Tine?



Ce-aş face Doamne fără Tine

Pe marea lumii-nvolburată

Când de furtuni e frământată,

Când în forţă asupra-mi vine

Şi nu pot singur piept a-i ţine?



Şi făr-de Tine, ce m-aş face

Când apele apar spumegate,

Când valuri mari şi-nfuriate

Asupra-mi forţa şi-o desface

Şi nimeni n-o poate întoarce?



Şi ce m-aş face, de vrăjmaşii

La fel ca şi-apele m-alungă,

Cu-a lor săgeţi să mă ajungă,

De n-ai fi Tu să le-opreşti paşii

Să se-nspăimânte toţi arcaşii?



Ce-aş face Doamne fără Tine

Când lumea mi-este împotrivă,

Când pasul mi-este în derivă?

De n-ai fi Tu, spre a mă ţine,

Dragostea s-ar stinge-n mine!



De n-ai fi în furtuni şi-n valuri

Pe marea lumii zbuciumată,

Când viaţa-mi este ameninţată

Să fiu izbit de stânci şi maluri,

Atunci m-aş pierde-n idealuri!



Şi-aş fi ca pomul fără roade,

Ca un izvor gol, fără de apă,

Ca şi-o fântână, ce n-adapă,

Ca bradu-n munte care cade,

Ca via stearpă ce-n foc arde.



Şi-aş fi ca frunza ce-i purtată

În sus şi-n jos, în val de vânt

Când toamna cade la pământ

Plutind în zboru-i, legănată,

Spre-a fi-n ogor încorporată.



Şi s-o uita, că-un pom am fost

Sau un izvor, sau o fântână,

Un brad în munte, fără frână

Şi-o vie-n lipsuri, fără rost......

Dar Tu mi-eşti scut şi adăpost!



Flavius Laurian Duverna

23 septembrie 2011