Poezie Dincolo de zare

Dincolo de zare





De-acum nu mai imi este frica,

Si n-am s-ascult, sa ma cobor,

In Ierihon ca altadata,

Departe de al Sau popor.



Ca prin iubirea minunata,

Vazui pe Domnul in lucrare.

El ce ma chema alaturi,

Eu revenind la ascultare.



Am pus la crucea Lui fiinta-mi

Care mult ma deruta,

Si ma lasa in departare,

De drumul Lui si calea mea.



Si langa mine fost-au grupuri,

Ce semne n-au recunoscut,

In adierea de pe buze

A unui glas din cer cazut.



Cum m-a atins cu gingasie,

Fiorii Duhului treceau

Ca un balsam imi faceau mie.

Sa vad lumina ma-ndemnau.



Am ridicat apoi privirea

Scapata de al meu suspin

Dincolo de unde-i zarea

Ce poarta-n valuri pas divin.



Si cate mi de raze calde

Cate soapte vin spre mine,

Deasupra mea intre sarade,

Vroiau sa plec dintre ruine.



Iar azi te-ntreb si eu pe tine,

Sarman copil ce te opresti,

Nu vrei sa vi dincol- de stele

In locul unde ma gasesti?



Chiar tu, ce in atatea valuri,

Credeai ca nu mai e scapare,

Dar cineva de sus pe maluri,

Lasa din nou a ta salvare?



Nu vezi ca este intuneric?

Ca muntii iata-s pregatiti,

Ca sa auda zarva mare

A lumii cand vor fi gasiti?



Daca mai ai un strop de roua,

Daca mai vrei un pic de har,

Nu te opri la colt de strada

Ca sa te saturi de amar.



Copile drag, cum se ascunde,

De soare norii cenusii,

Ce ii topeste de caldura,

Asa va fi aceeia zi.



Cand ce-i frumos nu mai conteaza.

Valoarea trece si dispare,

Dar ce ramane atunci si treaza,

E viata vesnica se pare.



Acolo vreau s-ajung in clipa

Ce o astept mai abatuta,

Doriind ca toti cei dragi sa fie

Cu mine-n tara pregatita.



Cu frumuseti ce n-au paloare,

In simfonii de nedescris.

In cerul care ia culoare,

La nunta-n sfantul Paradis.



De aceeia nu se face,

Sa zabovesc intre ruine,

Si-i multumesc ca El ma place,

Si ma doreste si pe mine.



Amin