Poezie Pelegrin în lumea amară

Pelegrin în lumea amară



După ani de suferinţă şi de chin,

După ani de zbucium "infinit",

După ani în care am crezut

Că tot ce-i greşit şi rău are-un sfîrşit.



Am hotărât să plec în lume;

M-am dus pe drumurile străine

Şi am decis ca să mă lupt,

Cu tot ce e necunoscut.



Căci am dorit să-mi schimb viaţa,

Şi mersul ei pe acest pământ.

Convinsă am fost că-mi voi schimba

Ceea ce mi-a fost destinat .



Dar m-am înşelat căci n-am găsit

Nimic din ce m-am aşteptat.

Ochii mi-au plîns, sufletul a tînjit,

Acest calvar inima mia frânt



Si am suferit mai mult ca niciodată.

Flămând acasă cînd eram, nimeni niciodat

Nu m-a umilit atât cât aici m-au umilit.

Şi pe genunchi m-am pus şi-am întrebat:



- O, Dumnezeule....O, Creator,

pribeag în lume am ajuns

Ca să-mi câştig un pic de pâine...

Să nu ajung un cerşetor; dar

când am plecat, Te-am luat cu mine.



Şi fiecare pas ce l-am facut

În pribegia mea prin lume

Viaţa în mâini eu Ţi-am lăsat,

Să faci ce vrei cu mine.



Şi-n clipele cele mai grele,

Atâtea lacrimi am vărsat...

Tu mă vedeai, mă auzeai...

Dar m-ai lăsat să trec prin flăcări.



Şi am băut cupa amară a umilinţei

Până la ultimul strop; şi am plâns...

Ca să fii pribeag în lume,

E un infern, nu-i Paradis.



În jur am privit tot

Şi m-am văzut drumeţ pribeag,

Mult mai flămând şi însetat

Ca-n ziua întâi când am plecat.



Un strop de apă aş fi dorit

Să-mi umezească gura

Şi sufletul să-l răcorească

Dar în jur, sunt doar stânci...



Am vrut ca stânca s-o ating

Şi apa cristalină să ţâşnească.

Să beau, să-mi umezeasca faţa

Uscată de arşiţa de pe drum.



Furtunile au lovit puternic

Catargul; mi-au distrus şi barca.

Şi eu Te rog, iubit Isus

Ajută-mă, du-mă la mal!



Am înţeles Isuse Salvator:

Toată truda de pe pământ e un vânt!

Dar ce adunăm cu adevarat în suflet

Ne va purta spre viitor,

Ne va purta spre Ţara Sfântă.