Poezie Mâniau Pe Dumnezeu

În lumea asta atâta de vastă

Plină de griji, nevoi şi greutăţi

Sunt lucruri ce tare mai apasă

Sunt oameni noi ce nu le pasă

Şi oameni vechi ca şi-n alte dăţi.



Şi totu-i, numai deşertăciune

Precum la fel Eclesiastul explica

A fost şi este, acuma şi atuncea

Nimic nou, e totul vechi în lume

A fost, va fi, şi iarăşi se va întîmpla.



Oameni au fost atunci ca şi acum

Plini de mânie, necinstiţi, hai hui

Fără de căpătâi sau fără drum

Ascunşi şi tare mincinoşi acum

Care provoacă, mânia Domnului.



Au fost şi încă mai sunt de-acei

Consideraţi nebuni şi nelegiuiţi.

Erau groaznici şi cu mult mai răi

Şi nu scăpau niciunul de lângă ei

Toţi.... erau loviţi şi pedepsiţi.



Pentru ei nu exista nici o lege

De nimeni, deloc, nu aveau frică

Ei, erau stăpâni şi erau rege

N-aveau timp de a gândi, a alege

Pentru ei, totul era ca o nimică.



Ei mâniau pe Domnul Dumnezeu

Prin faptele lor acele, rele comise

Poporul îndrumau pe drumul rău

Nu le păsa, că o duc aşa de greu

Că pierdeau făgăduinţele promise.



Şi-atuncea Domnul Dumnezeu

I-a lăsat numai în voia minţii lor

Să se zbată, să simtă când e greu

Şi să deosebească şi binele de rău

I-a lăsat doar, în voia patimilor lor.



Când s-au pocăit şi s-au întors la El

Mânia Lui, s-a potolit şi i-a iertat

Ce au făcut, El nu şi-a amintit de fel

Pentru că El e Domnul, este Emanuel

Şi binecuvăntări, peste ei a revărsat.



A.N

27.07. 2011 Răcăşdia CS