Poezie Nădejdea (3)

NADEJDEA





*****

Priveşte Doamne, cu milă la starea mea tristă,

Alungă îndoiala, ce dă inimii gust amar,

Alină durerea ce, cu greutate persistă.

Peste bezna nopţii toarnă iubirea din calvar.



Revarsă pacea Ta din izvorul mântuirii,

Peste copiii mei şi-al meu soţ ce-n neştiinţă se zbat.

Învăluie-i cu mantia Ta, harul izbăvirii,

Fa-le zilele senine, sufletul blând şi curat.



Curmă-mi durerea, ce strigă adesea-n tăcere,

Ascultă glasul meu amuţit în tăcută rugă,

Toarnă iubire peste mine, divină putere,

Ca orice duh rău, de mine, departe să fugă.



Uneori, parcă cerul nu vrea să se deschidă.

Şi inima mă întreabă de zor: De ce? De ce?...

Dorinţa să Te văd Isuse, e tot mai avidă,

Şi-aş vrea să ştiu, prin câte furtuni, voi mai trece?



Până când ochii mei, lacrimi amare vor mai vărsa?

Revarsă iubirea, să-mi întărească credinţa.

Doamne ai milă! Îndură-Te! Nu mă lăsa!

Sădeşte în mine Duhul ce dă biruinţă,



Sporeşte-mi nădejdea că-n veşnicie, Te voi vedea.

Măreşte-mi credinţa, Părinte al iubirii,

În lupta ce o am de dus şi-i nespus de grea,

S-ajung să-mi văd copiii-n lumina mântuirii.



De dorul Tău, mă topesc în rugăciune zi de zi,

Ca fluviul curge dorul ce te-aşteaptă pe Tine.

Mă uit spre cer, să văd norul ce-mi va spune că vii,

Mă rog fierbinte, să-ţi aminteşti şi de mine.



Credinţa mea înoată în mii şi mii de lacrimi,

Însă trag nădejde că în momentul răpirii,

Copiii, soţul şi eu nu vom fi robiţi de patimi

Şi nu vom lipsi nici unul, la Cortul Întâlnirii



Inundă-mi inima, Isus, cu nădejdea sfinţirii,

Căci acolo în cer, nu vor lipsi copiii mei.

Şi la marea sărbătoare din cerul nemuririi,

Vom zbura părinţi şi copii în stol de porumbei.



Bucuria nunţii va inunda cu strălucire,

Strângând la masă cu dragoste Sfântă pe Miri.

Mirele va umple cerul de slavă cu iubire,

Şi va-nvălui Mireasa-n izvor de fericiri.



Amin!