Poezie Corăbioara

În portul cu apa-nnegrită-n mazut

Stau vase înalte, stau vase moderne,

Acoperă cerul cu bordul abrupt,

Omoară tăcerea cu glas de sirene.



Foiesc macarale şi oameni în port:

Toţi sunt ocupaţi – că pe vase, pe maluri,

O grijă, o temere se poartă în tot

Ce spun feţele tuciurii ca şi valuri.



Aglomeraţie de zvon de metal,

Voci măsurate, lătrate-n poruncă,

Se cară, se duce ceva de pe mal,

Din vase, pe mal altceva se aruncă.



De-odată printre vapoare-titani,

Pe apa slinoasă şi plumburie

Ca şi o ziuă în şirul de ani

Trecu o bărcuţă cu pânza-azurie.



Şi macaralele-au înţepenit,

Vapoarele mândre de sus doar priviră,

Iar oamenii fuga pe-o clipă-au oprit

Şi feţele lor unsuroase zâmbiră.



Corăbioara spre zare sălta

Lăsând portu-n urmă ce ţipă şi muge,

Oricare privire cu dor o urma

Spre locul de unde oceanu-n cer curge.