Poezie Nu uităm...

NU UITĂM...



Nu uităm cum din pierzare

Ne-ai chemat;Ţi-am dat crezare

Ai voit să-Ţi fim urmaşi

Să-Ţi slujim cu scumpătate

Ne-ai promis că nu ne laşi

Când vin stări întunecate.



Nu putem uita-ndurarea

Că ne-ai dat descătuşarea

(Nişte lanţuri ruginite

Ne-apăsau până la os

Dar Tu, bunule Părinte,

Din sclavia grea ne-ai scos)...



Ne-ai croit atunci o cale

Nu printre grădini regale

Ci ea trece printre spini

Dar n-abandonăm chemarea

Ne-nsoţesc pe ea lumini

Să ne dea orientarea,



Şi ne-ai arătat o ţintă

Dintr-o veşnică incintă

„Să priviţi spre ea întruna”,

Ai rostit cu glas duios,

„Şi veţi dobândi cununa

Sus, în Plaiul luminos.”



Nu uităm cum prin pustie,

Din belşug, dai Apă vie

Cum în dragostea-Ţi imensă

Ne ridici din praful gros

Şi ne scoţi din noaptea densă

Într-un mod miraculos.



Suntem plini de mulţumire

C-al Tău Fiu şi-al nostru Mire

E prezent în mod constant

Să inspire pasiune,

Să spună ce-i important,

Să ne dea compasiune.



De-ar veni necazuri multe,

Oameni răi să ne insulte

Amintirea nu se şterge

Nu putem, nicicând, uita

C-ai sădit în noi o Lege

Ce ne poate-nviora.



gc/5 septembrie 2011