Poezie Descătușare (1)

Hotarele mă înconjoară

Cu cercul viziunii mele

Dintr-un trecut adânc de țară

La cutezanța înspre stele,



Din nedurerea slută-a morții

La vârf din valul bucuriei,

Din deznădăjduirea sorții

Până-n credința-n veșnicie.



Nedându-i voie libertății

Aripi să aibă necuprinse

Verigile mentalității

Omoară-avânturile-aprinse.



Iar firea mea cu neputința

A căptușit umilă vatra,

Mă înconjoară brusc temnița

Înăbușindu-mă cu piatra.



Târâtu-n brânci și-a prins sălașul,

Fatalul morți-și ia ungherul:

Singur îmi sunt pușcăriașul

Și singur mi-s și temnicerul.



Alerg cu mâinile pe ziduri -

În mucegai ele se-mplântă,

Sclavia vajnic mă cuprinde,

Celula-mi este tot mai strâmtă.



În pușcăria mea-n ocoluri

E foarte greu de a pătrunde,

Iar sufletul prins în subsoluri

Ca șobolanul se ascunde.



A ruginit zăvorul ușii,

Dar nu mai vrea să zboare dorul

Căci cu durerile cătușii

Mi-am omorât demult cocorul.



Doar o ruină a tristeții

Pitită-i îndărătul porții

Când cântecul pustietății

Se plimbă țar în cercul sorții...



Însă-n orbita mea de tină

Cerui un ajutor odată

Și-n centru-o Cruce de Lumină

De Cer îmi fu însămânțată.



Întemnițatul închisorii

Stropeam cu așchiile de suflet

Să crească Crucea ca și zorii

Și cămăruța să mi-o umple.



Lucorile-i sunt mai aprinse -

Ea crește rază după rază

Din cercurile mele prinse

Vise și gânduri se salvează.



Lumina-mpinge-n jur pereții,

Tavanul rupe și podele,

Pășesc speriat peste nămeții

Surpărilor temniței mele.



Înspre lărgimile de stepă

Pornesc nomade clipe-a firii,

Subsolul începui să-l lepăd,

În zări să-nec dreptul privirii.



Întunecimea mi se-nfrânge

Prinzând doar șoapta s-o accepte,

Cocorul începu să strige

Și-aripile să și le-ndrepte.



Granițile-s mai depărtate

De-acolo de-unde-ncep asaltul,

Tot mai înalta Libertate

Cheamă la sine-ncătușatul.



Mă poticnește dărmătura,

Iar prin moloz sunt șerpi de frică,

Însă Isus cu-nvățătura

Din pulbere mă tot ridică.



Teama încă-mi hotărnicește

Tendințele și cutezanța,

Lumina după Ea mă crește

În Dumnezeu ducându-mi viața.



Din ocoliri liliputane

Ating mai dur nemărginirea

Pășesc obstacole și anii,

Înalț Speranța și Iubirea.



Dă-mi, Doamne, Voia și Credința

Ca în Lumina Ta aprinsă

Întreagă să-mi arunc ființa -

Să am hotarul – Necuprinsul!!!