Poezie Rugul arde, tuşind pe-nfundate...

Rugul arde tuşind pe-nfundate,

Spintecându-şi prin noapte un loc;

Mai aruncă-n el vreascuri, măi frate,

Să se-nalţe mai vesel cu foc.



Uscături de la mâini şi picioare

Rupe scurt cu dureri, cu oftat

Şi aruncăle-n focul ce n-are

Când s-aştepte al tău căutat.



Rupe crengi ce se sprijin de noapte,

Rădăcini ce se ţin de pământ,

Aranjândule-n flăcări pe toate

Ca lumina să strige-n avânt.



Dureros e? O, da –ce durere!!!

Îşi surâd farisei, cărturari...

Nu-i privi! Ci adună putere

Căci aripele-ţi cresc tot mai mari