Poezie Neemia

Neemia



Era in luna lui Chisleu,eu locuiam la Susa

Aveam o viata bună,un trai îndestulat

Eram pe-atunci paharnic la curte-la-împărat.



Munca-mi era usoară,nu cunosteam ce-i truda

Pîn” a venit un om -din ţară- de la Iuda.

Si el,si-ai săi tovarasi mi se păreau cam stranii-

Privindu-i mai atent cunoscu-i pe Hanani.



“-O,frate,pace tie!Bine-ai venit la Susa

Si Dumnezeu să-ţi fie in tóate călăuza!”

-“Multumesc de pace-mi spuse amărît-

Iehova să-ţi fie tot ce ai mai sfînt.”



Auzind-asa îndată-am întrebat:

-“Ce e cu iudeii care au scăpat, de sub asprul jug,

Din greaua robie?La Ierusalim

Frate-i bucurie?”



Cu glasul stins mi-a zis:”-E mare-a lor ocară

Căci au ajuns să fie robi chiar la ei în tară-

Iară Ierusalimul-Casa lui Adonai-e ars si-i dărîmat

Nu e cum il stiai.”



Cînd am auzit m-am asezat jos, plînsul mă-neca,un oftat am scos

Mă-ntrebam întruna :”-Ce e de făcut?”M-am rugat la Domnul-

O lună-am zăcut.



Chisleul trecuse.Eram in Nissan.Într-una din zile

Cînd vinul turnam - împăratu-mi zice:

-“Azi e prima oară cînd te văd eu trist,si -să stii băiete că -nu îmi convine!

Ca să fiu mai scurt-chiar mă indispune!”



O mare frică m-a cuprins,vedeam că-n joc e viaţa mea

Cu gîndul la Iehova i-am răspuns:-“Pe veci trăiască-mpărăţia ta!

I-adevărat mi –e tristă faţa si sufletul în mine e tare zbuciumat

Pentru Ierusalimul ce este dărîmat.”



Întelegîndu-mi starea împăratul a-ntrebat:-“Ce ceri?”

-“O,rege!Fii binecuvîntat!Doresc îngăduinţă si scrisori de la tine

Să merg si să zidesc cetatea din ruine.”

Ia plăcut dorinta-mi- dar -mi-a spus cu greu:-“Du-te si zideste.

Mergi cu Dumnezeu.”



Am plecat îndată,inima-mi plîngea, simţeam că va fi o lucrare grea

Mă gîndeam în sine:-“Cît o fi de greu-totul e posibil-unde-i Dumnezeu!”



Cînd am văzut cetatea in loc au stat anii

Era mult mai rău cum mi-a spus Hanani.

Ce-am văzut acolo n-are rost să scriu.Cum a fost odată!

Si-acum… pustiu.Porţile îs arse.Zidul dărîmat.

Tot Ierusalimul era ruinat.

Am chemat slujbasii si le-am spus:-“Priviti!

Vedeţi starea noastră de nenorociţi?

Pînă cînd să fie hula si ocara?Haideţi să zidim!

Noi si toată ţara!”



Si din clipa-aceea a-nceput lucrarea

Fiecare atunci si-a inţeles chemarea

Se muncea din greu,dar organizat.Asta n-a plăcut nici lui Sanbalat,

Nici la ai săi tovarăsi ce ne spionau.Doar împotrivire in jur răspîndeau.



Rîdeau de noi… de-al nostru Dumnezeu.Dar noi lucram.

Lucram mereu.Atît le-am spus:-“Izbînda va fi-a noastră.

Însa Ierusalimul nu va fi casa voastra!Purtarea voastră e ca la cel fară minte

,N-o să aveţi nici parte nici drept , de-aducere aminte.



Eliasib si fraţii lui au zidit poarta oilor

Iar fiii lui Senaa pe cea a pestilor.Hanun a făcut poarta ce duce înspre văi

Iar fiul lui Recab pe cea de la gunoi.Salun-cel de la Miţpa-

Lucra cu mare spor

Si-a dres acolo-n vale poarta de la izvor.



Am fost la lucru-atunci toţi ca un singur om

Nu am avut odihnă si n-am avut nici somn.

Dusmanii ne pîndeau si moarte ne-au jurat

Si cel mai rău din toţi era chiar Sanbalat.



Cu multă dăruire,spre Dumnezeu priveam

C-o mînă ţineam arma cu cealaltă lucram

Cîntări aveam pe buze-n zăduful zilei greu.Iar noaptea,

Stînd de strajă-vorbeam cu Dumnezeu.



Si dacă vreodată s-o scotoci prin file

Sa stie toată lumea cinzesdouă(52)de zile

Acesta a fost timpul cît zidu-am înălţat

În acelas schimb de haine cu toţii am lucrat

Si-am înţeles la urmă –oricît ar fi de greu

Totul este posibil cînd esti cu Dumnezeu.



Acum cînd totu-i gata si s-a sfîrsit cu bine

Te rog aduţi aminte- o Doamne- si de mine.

Revarsă-n al meu suflet si pacea Ta si harul

Mereu eu să fiu lutul si Tu pe veci Olarul.

Cel ce- a lăsat paharul si a luat mistria

Cu mîini bătătorite semnează jos,



Neemia.





Gabriel Munteanu Ontinyent-Spania joi, 25 august 2011