Poezie Supremul ideal

SUPREMUL IDEAL



Prin revelaţie divină supremul ideal

S-a aşezat în noi cu-adânca-i siguranţă

De-aceea ştim că în imensul val

E-un scop sublim de viaţă şi speranţă.



Cu fiecare pas spre zonele stelare

Ştim, parcă, şi mai bine menirea pe pământ

Ne pregătim, temeinic, s-avem o decolare

Nu spre neantul lumii ci spre un loc preasfânt.



Pe culmea suferinţei, ce-i drept, ajungem rar

Ca să cunoaştem bine valoarea răstignirii,

S-apreciem fiinţa cu-n spirit temerar

Şi să putem răbda chiar valul prigonirii.



Fără o ţintă clară am fi, total, pierduţi

Prin labirintul lumii cu umbre-atât de dense

Dar mergem mai departe, cu zel, neprefăcuţi

Trecând peste micimea vulgarelor ofense.



Suntem ghidaţi de Duhul ce, tainic, ne şopteşte

Să nu trădăm iubirea formată-n luptă grea

C-atunci putem învinge furtuna ce vuieşte

Şi-atunci Lumina vine în noi, pe veci, să stea.



Din frământări şi zbucium văzut-am cum răsare

Adânca fermitate de-a sta pe-ngustul drum

Respingem hotărâţi nămeţi de nepăsare

Şi n-acceptăm concepte învăluite-n scrum.



Supremul ideal dă sens în pribegie

Şi conectează traiul la stări de Paradis

C-aşa suntem desprinşi de lutul greu din glie

Şi ne legăm de Fiul, din Cer, la noi trimis.



gc/20 August, 2011