Poezie Cedrul și mărăcinele

CEDRUL ȘI MĂRĂCINELE

(vezi Psalmul 30)



De deasupra morții Tu m-ai ridicat,

În mână vrăjmașă Tu nu m-ai lăsat,

De aceea, Doamne, azi nu contenesc

Să Te-nalț, Isuse, eu să mă smeresc.



Strigat-am și îndatʼ m-ai vindecat,

M-ai ridicat și m-ai eliberat,

M-ai pus la umbra ramurilor Tale

Și m-ai scăpat de fiarele din vale.



Eram în groapa de-ntuneric plină

Și pentru mine Te-ai făcut Lumină,

M-ai ridicat din mlaștina murdară

Și mi-ai schimbat viața mea amară.



Te-ndemn azi, frate, cântă-I Domnului,

Iar viața ta în mâna Lui s-o pui,

Căci ce ești tu aicea pe pământ

Decât o frunză clătinată-n vânt...



A Lui mânie ține doar o clipă;

Acoperiți apoi cu-a Lui aripă,

Ca puii ocrotiți de cloșca mamă,

Nici răni, nici greutăți nu luăm în seamă.



Chiar dacă seara vine plânsul greu,

Obrazu-ți chiar de e udat mereu,

Să nu uiți, frate: vine-un răsărit,

Și-i sta la umbra Cedrului sfințit.



În vremuri bune omul nu se teme,

Nu știe, însă, c-o să vină-o vreme

Când n-o să aibă unde să se-ascundă,

Când în păcate inima-i se-afundă.



Chiar eu credeam că n-am să mă înclin

Când toate îmi mergeau – atunci – din plin,

Când eu voiam să urc mai sus, mai sus

Și n-am văzut că m-a lăsat Isus...



Când am strigat la Tine-n rugăciune

Făcut-ai viața mea ca o minune,

Iar Fața Ta s-a-ntors ca o lumină

Ce n-am simțit-o nicidecum străină.



Mi-am zis că Domnul nu vrea moartea mea,

Căci nu pot morții laudă să-I dea

Și nu pot să vestească pe Isus

Chiar dacă-ar fi în Patria de Sus.



Mi-ai prefăcut chiar plânsu-n veselie

Și mijlocul mi-e-ncins cu bucurie,

Nu mai am sac, iar praful de cenușă

S-a scuturat prin sfânta-ți nuielușă...



Tu ești ca cedrul din Liban sădit,

Eu – doar un mărăcine risipit,

Tu – trandafir ce-l porți de sărbători,

Eu – spin ce mai înțeapă uneori...



AMIN!