Poezie Poveste

E iarna,e frig,e alb peste tot

In fulgii de nea eu parca inot.

M-asez pe omat,pe patura grea

Si ma gandesc doar la viata mea.







Caci multe-amintiri se-ngramadesc

Sa-mi spuna subit ca dainuiesc.

O lacrima-mi curge,usor ea ingheata

Oftez si ma-ntreb ce vreau de la viata.







Au fost clipe cand pe El auzeam

La vocea Lui mereu tresaream.

Eram plin de zel si tare-n credinta

Si zi de zi aveam biruinta,







Au fost clipe cand El imi vorbea

In miez de noapte bland imi soptea

Ca sunt lumina ochilor Lui,

Ca sunt iubit,s-o spun orisicui.







De jos ma ridic ,in palme respir

Merg suspinand,tristetea mi-o-nsir

Iar vantul imi spune ca-n sufletul meu

Din nou am nevoie de-al sau Dumnezeu.







Pe haina-mi se-aseaza un fulg ratacit

Sa-mi spuna si el de Domnul slavit.

Apare un altul si striga uimit:

"De ce ai plecat,de ce ai fugit?

Chiar nu ti-e dor sa te-ntorci acasa?

Vino asa,te-asteapta la masa!"







Fulgii de nea in cor ei repeta:

"Vino asa,El te accepta.."

Chiar pomii-adormiti parca mi-ar spune:

"Mergi cu Isus,ca-n clipele bune!"







In linistea iernii eu cad in genunchi,

E ger si inghet,oftez din rarunchi.

"Te rog sa ma ierti,Te rog sa primesti

A mea rugaciune,Tu-n veci dainuiesti.."