Poezie O rugă

În noapte avântată,-o rugă

Aspiră înspre dimineață

Pe lângă umbre de călugăr

Ce fug din viață pentru viață.



Stelele-i scriu cu constelații

Eterna taină nepătrunsă,

Avânturi îi pornesc speranțe

Spre înălțimea presupusă.



De beznă este prinsă-o toamnă

Cu plâns de zbor și de cădere,

Iar rugăciunea se îndeamnă

Să își traducă o putere



Și să propună-nțelepciunea

Neatinsă-n calcule de minte

Pe drumul pe-unde-amărăciunea

Cu simțămintele ne minte.



Înfricoșări ca liliecii

Zbuciumă curbe neprezise:

Obscuritatea că-i prea rece,

Calea-i în doruri interzise.



Cuvintele nu pot să umple

Un univers întreg cu pace

Și rugăciunea ta din suflet

Iarăși în suflet se întoarce.



Cătând răspunsul de lumine

Să-nceapă chiar cu o scânteie

Îți trebuie să smulgi prin tine

De-a curmezișul o tranșee.



Triumfător străbate riftul

Prin frazele de declamare

Și se termină o moliftă,

Dar se începe-o închinare.



Care te-nalță și te-nfrânge,

Te cheamă-n sus și te oprește...

E rugăciunea ta în sânge

Și-n întunericul cel veșted.



Dibuitoare strigă toată

Prin ochiurile mari de mreje –

În fatalism încovoiată,

Dar evadândâ de la lege.



Până-ntâlni Cuvântul Crucii

Cu fremătarea ei întreagă -

Și-auzi cum vestea îți aduce

Că El în ruga ta se roagă.



Nu înțelegi de te ridică

Ori înspre tine se coboară...

Doar umbrele s-ascund în frică,

Iar inima – în primăvară!