Poezie Trecând prin anotimpuri

Plutesc alene frunze în eter

şi se aşează pe cărări răzleţe.

Pictate-n galben şi în roşu-aprins

formează un covor cu falduri creţe.

E trist că traiul lor e efemer...



Povestea lor e şi-a noastră poveste.

Şi peste noi trec grabnic anotimpuri.

Deschidem ochii-n primăvara vieţii,

ne pârguim ca grâul vara-n lanuri

şi-naintăm prin toamnă, fără veste.



Apoi ne-apare-n cale iarna rece

care ne cerne peste tâmple nea,

ne încovoaie şi ne-mbătrâneşte.

Cărându-ne povara vieţii, grea,

simţim ades că trupul ni se trece.



Dar nu uităm că sufletul ni-e veşnic;

nu se-ofileşte precum frunzele.

Purtându-l după noi prin anotimpuri

îl aşezăm în voia Ta pe Cale.

Destinul său e mare chiar de-i mic...



Galaţi, 27 Septembrie 2012

Cristina Magdalena Frâncu