Poezie Urare (3)

Mireasa scumpa, mire drag,

am vrut s-astern si eu, voioasa,

pe-al casniciei voastre prag,

urarea cea mai calduroasa.



Si-am intrebat din zori pe-orcine,

pe crini, pe nuferi: Ce sa spun?

Ce ganduri bune sa le-adun?

Si ce urari din zari senine?



Un trandafir m-a agatat

si, fara sa mai dea binete,

mi-a zis: - Ureaza FRUMUSETE!...



Pe vale, firele de grau,

crescute-n brazdele de plug,

mi-au zis: - ureaza-le BELSUG!

sa fie casa vesnic plina,

precum e sacul de faina.



Apoi, in cale, un bujor

cu chip aprins mi-a zis: - O, frate!

ce vrea tot omul? SANATATE!

Ureaza-le, asa zic eu,

sa aiba chipul ca al meu!



Mai sus, pe-o coasta, un stejar

imi zise grav: - Sunt de parere

sa le urezi atat: PUTERE!

si-apoi, din vita cea de vie,

doi struguri chilimbarii

mi-au zis: - Ureaza BUCURII!



Dar m-am oprit si la furnica.

Vreti sa va spun ce-a zis? Mi-e frica...

A zis: - urarea ta sa fie

atata numai: HARNICIE!



Si cum stateam asa pe ganduri...

(sa spun cumva tot siru-ntreg?...

sau numai una sa aleg?...)

deodata, mai de catre seara,

doi porumbei de nea zburara

din ceru-albastru catre mine

cand coborand in serpentine,

cand iar urcand in joc duios.

Apoi venira tot mai jos

si, dupa cercuri fara numar,

s-au asezat incet pe umar,

ca sa-mi sopteasca la ureche:

- Am fost trimisi din cer, pereche,

cu acest cuvant de la ISUS:

- Pentru mireasa, pentru mire,

un singur lucru ai de spus;

IUBIRE!



AMIN