Poezie Martisor (1)

Oamenii, in luna mart,

cand e ghiocelu-n floare,

unii altora-si impart

martisoare.



Martisorul de-obicei

e de aur sau de-argint

sau din cioburi care mint,

din metale cu polei,

e din fier sau e din plumb

dar nu-i scump;

ci se ia cu cativa lei.

Tu-l pastrezi caci el sclipeste.

Insa micul tau simbol

vezi ca, totusi rugineste

si se da treptat de gol.



Dar, candva, pe cai albastre,

printre nori de borangic,

drept deasupra casei voastre

a venit un inger mic.

Si lasandu-se din zbor,

ce-a adus?

Un martisor...

Ce minune,

ce odor,

pentr-o mama si-un tatic

aplecati in rugaciune

catre Tatal Creator.

Ce comoara!

Ce minune!

Nu-i de aur, nu-i de argint,

nici din cioburi care mint;

dar de-atuncea necurmat

martisorul minunat

cel adus din Canaan,

nu sta-nchis, nu rugineste,

ci mereu, mereu tot creste...

an de an,

an de an

si se cheama Dorian...



Dar acum sa stam un pic.

Dorinele, Dorinele,

cel adus de-un inger mic

dintre stele,

daca esti adus din cer,

daca esti cu mult mai scump

decat aurul de-Ofir,

decat piatra de safir,

decat un vagon de fier,

decat un vagon de plumb,

daca esti venit din cer,

din comorile divine,

sa vedem atunci si noi

un reflex de cer in tine.

Si in ziua cea de-apoi

sa fim toti, si tu, si noi,

un manunchi de martisoare,

prins pe tainicul vesmant

sus, la pieptul cel divin

care pentru noi s-a frant!

Slava Lui in veci! AMIN!



AMIN