Poezie Reformatorul

Traim istoria si implinim profetii,

iar cronicarul se retrage-n cort

ca sa aseze-n cronici trupul mort.

Dar cum sa scrii tu, om, povestea vietii?



Cate izvoare interdependente

fac un ocean? Le poti tu numara?

Nu. Numai DUMNEZEU ne poate da

istoria celor sapte continente.



Pe cararui, prin vaduri si meandre,

vad rasarind din slove ce se sterg

un brav stegar pornit din Wittemberg,

dintre cadelniti vechi si policandre.



Il vad cum scormonea in pagini sacre,

in Pavel, in Ioan, in Habacuc.

Iar beznele stateau pe el buluc:

concilii, ritualuri si masacre.



Calare ca un cavaler cu-armura,

dand iures printre vase de-alchimist,

el cauta cu infrigurare pe CRIST

in tainicele texte din Scriptura.



Posteritatea rece intelege-

Da, Luther, a pornit vizionar

si-a regasit un sens pierdut spre Har;

salvare prin credinta nu prin Lege!



O luminita doar. Abia vazuta.

Dar un opait, chiar palid, e de-ajuns

ca sa-ti arate drumul cel ascuns

ce duce spre lumina absoluta.



L-au osandit sever la Worms prelatii.

Si astazi il condamna cei subtiri:

"O, ce vulgaritate-n convorbiri!

ce violenta-n scris, in declaratii!"



Contemporani, va stiu severitatea,

dar nu luati istoria-n raspar.

El, Luther, ne-a adus un adevar,

chiar daca n-a adus deplinatatea.



Iar daca tu esti smuls din valea mortii,

sa stii ca el te-a ajutat sa sui.

Iar violentele nu au fost ale lui,

le-a supt ca laptele din evul noptii.