Poezie Alfa (1)

Cand Adam, in clipa cea deplina,

ochii de tarana si-a deschis,

a vazut un Om...intr-o gradina...

l-a vazut pe Alfa in lumina,

pe ISUS in scateiri de vis.



Si era gradina ca o carte...

Pomul cel de viata...pomul cel de moarte...

Trandafiri de sange...crini de rugaciuni.



Iar cand umbre-albastre se lasara

peste taina ultimului ram,

inaltandu-se in linistea de seara,

Printul sfant Se despari de-Adam.



Dar...urcand in zarea albastruie,

Alfa, chipul dragostei dintai

astepta ca primul om sa-i spuie

un cuvant...doar un cuvant: "RAMAI!"...



Au trecut pe urma ani de-nfrangeri.

Si-ntr-o zi, la Mamre, sub stejari rotati,

Avraam vazu pe Alfa intre ingeri.

- Domnul meu, e greu prin soare sa strabati.

Talpile in pietre ai sa-Ti sangeri.

Si uitand Avraam povara batranetii,

a pornit cu robii si-a ales un junc.

Iar cand ispravira de pranzit drumetii,

spre batran Se-ntoarse Printul vietii:

- Sara, pan' la anul, vei avea un prunc!



Si ISUS dadu sa plece spre Sodoma,

murmurand: - Voi arde tot ce-i putred, tot!

Vantul prin fanete rascolea aroma...

Iar Avraam, batranul, se gandea la Lot...

- Doamne, nici o faptura ochiul Tau n-o pierde.

Sangele din uliti trebuie sa-l razbuni.

dar sa arzi si vreascul si copacul verde?...

Poate sunt acolo zece oameni buni...

- Iata, fu raspunsul, ingerii vor trece.

de vor fi buni zece, Eu Ma voi abate,

voi cruta cetatea pentru-acestia zece!

Si-a simtit Avraam in piept o plinatate,

a simtit c-avea un frate-DUMNEZEU.



Dar ISUS, mergand catre cetate,

pasuii-ncetinindu-Si...astepta mereu...

O, ce mult dorea El, nu lumesti bucate,

nu slujiri, nici fumul unei dulci tamai.

Ci El, Printul Slavei, "Dumnezeu si frate",

pentru-atatea daruri binecuvantate,

astepta o soapta, un cuvant:"Ramai!"...



Prin Iaboc trecura Leea si Rahela.

Iacov, coplesit de frica lui Edom,

se ruga in taina. Si in ceasu-acela,

i-aparu sub ramuri de lamai...un OM...

I-aparu un inger cu ceresti vesminte.

Si-L cuprinse Iacov ca pe-un vis din Rai.

- Nu Te las, Stapane, pana cand nu-mi dai

binecuvantarea cerurilor sfinte!



Stelele pe bolta lunecau in vale,

urmarind pe Alfa in stramtoare prins...

Iar cand astrul zilei sangera-n zabale,

Printul cel de taina Se lasa invins,

asezand pe Iacov maini sacerdotale...



Si-a plecat ISUS incet, cum aparuse,

asteptand ca Iacov, de sub albi lamai,

dupa ce primise darul care-l vruse,

sa-L opreasca si pe Cel ce i-l daduse,

cu un semn, cu-o soapta, c-un cuvant: "Ramai!"...



Si trecura iarasi anii peste lume

pan' sa creasca holda si sa dea in parg.

Iar candva trei oameni se urcau cu sarg

insotind pe Alfaundeva, pe-o culme.



Si deodata... Doamne, peste muchii crunte,

nouri de lumina au venit de sus,

ca un miez de soarew pe smerita frunte,

pe vesmantul alb al blandului ISUS.



Se parea ca Raiul iarasi se asterne,

cu ostiri de ingeri... intr-un sfant colind.

Moise si Ilie, langa El venind,

ascultau cuvantul dragostei eterne.



Si-atunci Simon Petru, om de capatai,

s-a-naltat deodata in sclipirea dalba

si-a rostit cuvantul... (El l-a spus intai!)

- O, ramai, IESUA, bine-i sa ramai!...

Si-am sa fac aicea trei colibi degraba!



Spre Emaus, iata, trei barbati mergeau,

cu suspine-amare, cu vorbiri ciudate.

- Ce-s aceste vorbe intre voi schimbate?

i-a-ntrebat. Dar cine-i? Vai! ei nu stiau!



- Tu esti singur oare in Ierusalim

ce nu stii necazul zilelor acestea?

Si mergand alaturi, ii dadura vestea

despre-acel ISUS, MELEK ha IEHUDIM.



- Noi trageam nadejde, domnule, ca El,

Prooroc inalt in fapte si cuvinte,

va aduce iarasi slava-n Israel.



Si-a-nceput strainul: - Oameni grei la mintew,

inimi de zabava, neam intarziat,

fara Jertfa scrisa-n sulurile sfinte,

v-ar fi dat salvare Unsul asteptat?

N-ati citit Geneza?

Pe Moria, oare,

n-a venit sa moara un berbec ascuns?

In Exod ce-nseamna Mielul cel strapuns

si-n Levitic Jertfa inlocuitoare?

Ce-i in cartea Numeri stanca cea lovita?

Si acel prooroc din deuteronom?

Nu plangea in david Dumnezeul-Om

si-n Isaia oaia muta si smerita?

Dar voi toti aceia ce I-ati fost cununa

n-ati simtit puterea din Cuvantul viu,

cand Rabinul vostru biruia furtuna?

Cand iesea in giulgiu Lazar din sicriu?

Voi toti, ucenicii Omului durerii,

voi ce L-ati lasat sa fie prins si dus,

voi care-ati privit marirea Lui ISUS,

cum de va-ndoiti de gloria-nvierii?



Ascultau cei doi mustrarea cea taioasa

ce turna un foc in inima lor rece.

dar trecuse vremea, vai! erau acasa

si "strainul" parca se grabea sa plece.



Si atunci din nou dorita primavara si-a rostit cuvantul dragostei dintai.

- O, ramai cu noi caci vremea e spre seara.

Ziua e trecuta. Vin' la noi... RAMAI!...



A trecut apoi peste Chedron o ceata.

unsprezece Iacovi se luptau acum!

Cum sa-ntorci privirea si sa pleci la drum

cum sa lasi atata dragoste curata?

Pentru cea din urma binecuvantare,

mainile strapunse Alfa Si Le-a-ntins

Si deodata... uite... parca S-a desprins...

Da. Se-nalta. Urca, dar plangand...in zare.



Caci privind de sus pe cei legati de Sine

cu eternul semn din maini si din calcai,

El cite-n toti ochii aceleasi dulci suspine:

- O, RAMAI, RABUNI! IESUA... RAMAI!...



Rasunati in nouri, trambite de-arama!

Vino, MIRE tainic, din ceresti poteci!

Sapte continente zi de zi Te cheama!

Vino, PRINT al SLAVEI!, DRAGOSTE DE VECI!



AMIN