Poezie Oraş străin

În oraş am intrat – era noapte şi frig

Şi atâtea ferestre inundat luminate,

Parcă cheamă-n ospeţe, parcă pasul mi-l frig,

Ca să intru la ele obositul de noapte.



Am bătut la un geam bucuros că-s primit,

Iar din geam m-au privit nişte feţe curioase

Ce şi-au pus:”Un străin la lumină-a venit...

Nu primim vagabonzi... cată-ţi, deci, alte case!”



Mă oprii lângă poala grandiosului dom

Ce umbrea important la întrare de piaţă,

Dar mi-au spus că de vreau pe o noapte să dorm,

Apoi eu voi plăti cu o parte de viaţă.



Eu păşesc prin oraş, dar perdelele tac;

Hotărâi ca să bat zgribulit la o uşă -

S-a deschis uşa-n lanţ, am luat un colac

Ce l-a dat ori cu jale, ori sătulă-o mătuşă.



Tropăii ruşinat prin tăcerea de somn;

Colo-ici luminiţe se sting obosite...

Iar bătu-i şi-a privit prin fereastră un domn,

Ce mi-a spus ceva negru printre flori înflorite.



Galopai îngheţat prin oraş ca un cal...

Îndrăznii să m-apropii de o uşă aparte,

Dar citii o tăbliţă:”Păstor principal”,

M-am gândit şi-am păşit cumincior mai departe.



„Hei, - mi-am spus – eu aşa am s-alerg pân la stors,

Până gerul n-a pune la pasu-mi lăcată...”

Şi ciupeam din colac de acum bucuros,

Că măcar într-un loc mi-au răspuns şi odată.



Mai bătui abătut pe la uşi, la un geam,

Dar mi-au spus să mă car, ori se stinse lumina...

Nu-oi găsi-n tot oraşul un colţ ca să am,

Iar cu colţul să am şi căldură puţină?



Încotro să pornesc, în ce uşă să bat?..

Toate casele râd şi-s aşa primitoare,

Dar sătul de puhoi de lumini de-acum cat

Vre-o fereastră pulsândă de-o lumânare.



Doară becuri, reclame se strigă în cor

Şi ferestre se râd şi se-arată vitrine:

E-un oraş prea modern pentr-un biet călător

Care pleacă-undeva de îndată ce vine.



M-auziţi voi, creştini... M-auziţi voi, creştini?!

Geru-mi intră în suflet, geru-mi intră în sânge...

Deschide-ţi uşa casei la drumeţii străini...

Deschide-ţi de credinţa măcar vă atinge!!!