Poezie Am căutat iubirea (1)

Am căutat iubirea

În carne și-n țărână;

Am căutat iubirea...

Doream s-o țin de mână.

Și am văzut o clipă

În juru-mi TOT albastru;

Când ea m-a prins de mână,

Când am simțit că zbor.

Mi-am închis ochii zâmbind

Crezând că totdeauna

Mă voi scălda-n iubire

Și voi pluti cântând.



Dar m-am trezit cu spaimă

Și rece ca un fulg,

Cu-o aripă rănită

Și-am încercat să fug.

Mi s-au deschis larg ochii

Și-am plâns, am plâns într-una

Că mult m-am înșelat

Căutând iubirea într-un pământ uscat.

Mi-au apărut în față nori negri, furioși

Și inima în mine ardea cu-o grea mânie.

Mi-am șters lacrimile din ochii cei sticloși

Și i-am strigat iubirii cu-o cruntă ironie:

"Tu nu exiști iubire

Degeaba tot alerg

Și nu-i nici fericire

Degeaba mai întreb!

Totuși o sclipire

Îmi spune că ești vie

Dar eu cu toate astea

Nu vreau, nu vreau s-o cred!

De ce te-ascunzi de mine?

De ce? De ce? De ce?''

Mi-am ridicat fierbinte aripile spre cer

Dar am căzut zdrobită, străpunsa de-un mister.

Mi-am plecat capul umilă

Și mi-am șoptit în silă:

''Acum că nu mai pot să zbor,

Atât mai vreau...să mor!''

O stranie tăcere

Cuprinse tot pustiul

Și-am adormit cu lacrimi

Cu gând s-adorm pe veci.



Când mi-am deschis iar ochii

Eram ca într-un vis:

Pe brațele unui Prinț

Cu flori, ca-n Paradis.

Cu mâna-I sângerândă

El rana îmi pansa

Și L-am privit uimită

În suspiciunea mea.

"Dar cine ești? Mi-e frică...

Dă-mi drumul; vreau să plec!"

"Eu sunt Însăși Iubirea

Și vreau să-ți iau durerea."

Am râs atunci ironic,

Fără de bucurie:

"Iubirea nu există

E doar un vis, minciună;

Prea multe vorbe îndulcite

Mi-au frânt inima pe nesimțite;

Vise care nu devin niciodată realitate

Și minciuni ademenitoare blestemate!

Nu vreau să mai aud nimic, niciodată!

Chiar daca voi fi veșnic părăsită,

N-am să mă mai las păcălită!''

În ochii Lui ce mă priveau cu zâmbet

Și-n glasul Lui de dulce cântec

Am străbătut cu mintea

Blândețea fără margini.

''Într-adevăr...se poate...

Ești doar...doar o frântură.

Atât! Numai atât!

Pot deci acum să plec?''



Trecut-au zile multe

Și luni întregi, și ani

Și așteptam odată

Din vis să mă trezesc...

E-ntr-adevăr IUBIREA,

IUBIREA cea măreață;

Și pentru întaia dată

Un zâmbet am simțit.

Iubirea ce mi-o poartă

Nu e nicicum minciună!

E o comoară vie,

E de nemărginit!

''Aș vrea să stau cu Tine''

I-am spus cu lăcomie

''Numai cu Tin' pe veci!''

O lacrimă de bucurie

I-a curs pe-obrazul alb

Și mi-a șoptit cu farmec:

''Aștept această rugă

Demult, cu nerăbdare;

Aștept să-ți dau iubirea

Și fericirea-n dar.

Te-am iubit și așteptat mereu

Dar tu fugeai de Dumnezeu...

Căutai iubirea pe meleaguri îndepartate

Nevrând să ști că prin Mine, El ți le dă pe toate.

Și-acum când în sfârșit

Cu inima zdrobită M-ai dorit nespus

Vin să îți spun că Tata te iubește

Și poți astfel să te bucuri în Mine, Domnul tău, Isus!!