Poezie Cetate Prea Sfântă!...

Cetate Prea Sfântă!...



Cetate Prea Sfântă, înveşmântată în rubine

Ca o piatră scumpă de iaspis şi mărgăritare,

Eşti cetatea cea nouă a prea-mărirei Divine

Cu-aureola cerească-n veşnica-i sărbătoare

Pentru Domnul pregătită la nunta cea mare!



Eşti cetatea-n vremi cântată de cei oropsiţi

Ce prin veacuri, te-au aşteptat mult şi dorit,

Să te vadă-n splendoare, fiind etern fericiţi

De veşnica-ţi frumuseţe, ce ei au nădăjduit,

În viaţa lor peregrină, pe unde au pribegit.



Eşti cetatea cea sfântă, cu străzi sclipitoare

Construite din aur, pentru toţi cei mântuiţi,

Pentru acei peregrini fără odihnă sub soare

Loviţi-n cercări şi ispite, de cel rău hărţuiţi,

Dar care n-au fost învinşi şi de păcat biruiţi.



Eşti cetatea iubită, pentru pământul cel nou,

Superbă metropolă-n guvernarea cea sfântă!

De la tronul Divin, al Dragostei veşnic ecou,

Va traversa Universul, ce existenţa işi cântă

Că păcat nu mai este şi puterea lui e-nfrântă.



Eşti cetatea cea scumpă, cu râul lin de viaţă

Ce izvorăşte din Tronul cel sfânt de domnie,

Care curge perptuu, care-n orice dimineaţă

Înveseleşte pe oameni, ce vor simţi bucurie,

Trăind viaţa cea veşnică, în pace şi armonie.



Eşti cetatea promisă cu doritul pom al vieţii,

Cu fructele-i rodite şi coapte în fiecare lună,

Din care mâncând, ca şi-un elixir al tinereţii

Cei mântuiţi veşnic, se vor bucura-mpreună

În timp ce corzile harfelor, de imnuri răsună.



Flavius Laurian Duverna

07 decembrie 2007