Poezie Fericire 2

Fericire (II)



De cand deschis-am ochii catre soare

si-am invatat sa fac deosebire,

ma urmareste neinduratoare,

a tuturora trista intrebare:

-Ce este adevarata fericire?



Si ani in sir am cautat cu truda...

si am batut la portile-nchuiate...

caci imi spunea strigarea mea zaluda:

nu-i drept sa n-aiba cine s-o auda,

daca -s cu rost alcatuite toate...



Iar cea care zavoarele isi trase

a fost intaia tineretii poarta...

- In mine, zise, orisiscine poate

sa-si implineasca visurile toate...

Doar eu pot da o fericita soarta.



Dar unbatran ce tocmai trecea drumul

imi spuse: _Tineretea e ca fumul!...



de alaturea c-un semn discret ma cheama

un calator ce stralucea-n vesminte...

- Doar aurul sa stii, de buna seama,

te face fericit si fara teama...

Numai bogatul e un om cu minte...



Dar gandu-atunci spre vorba sfanta zboara...

"Rugina roade orice comoara"...

Plecai incet catre academie

unde-nvatatii isi tineau conclavul,

Mi-au spus: - Doar in filozofie

deplin si fericit poate sa fie

aicea jos si slobodul si sclavul...



- dar si-ntre voi vad parca o tristete...

Si mai flamand plecai dupa povete.



Si rand pe rand m-au imbiat pe cale

mieroase glasuri, mintea sa-mi imbete.

Unii cantau virtutii osanale

altii placerii i-nchinau pocale...

Dar nu m-au vindecat de vechea-mi sete...



Cuprins de deznadejde si obida

m-am prabusit in praf ca o omida.

Cat oi fi stat acolo, nu stiu bine...

Stiu doar ca m-am simtit batut pe umar...

- Tu, omule cazut, ce e cu tine?

Trezeste-te! Nu vrei sa mergi cu mine?...

Cautarile s-au implinit la numar

si m-am trezit-si-am inceput sa murmur...

Chemarea Lui cand mi-a atins timpanul

am inteles ce aproape e limanul...



- dar cine esti, zisei eu din tarana,

si incercam sfios sa-I cat privirea.

M-a mangaiat usor strapunsa-I mana

si-abia soptit mi-a spus cu vocea-I buna:

- Te cautam demult... Eu sunt IUBIREA.

Si-am inteles, atunci, numai atunci cu adevarat ce este fericirea...AMIN