Poezie Rugă-n deznădejde

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 91
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/6764-rug-n-dezn-dejde]Rugă-n deznădejde[/url]

Rugă-n deznădejde





Când cugete sumbre-mi produc apăsare,

Către Tine Doamne-n rugă mâini întind,

Speranţa-mi s-agaţă, de harul Tău mare

Cu chemări prea sfinte care mă cuprind,

Oferindu-mi sprijin, în ceas de tulburare!



Nu ascunde Doamne, faţa Ta cea sfântă

Când strig către Tine, din lumea pierzării,

Căci Tu n-urgiseşti, o! inima ce-i frântă

Şi prea greu stresată, în pragul disperării,

Când Te cată-n grabă în durerea cruntă!



Adu-mi Doamne pacea, lină şi cerească

Să-mi inunde sufletul, trist şi îngrijorat!

Când în deznădejde, fiinţa mea firească

Se zbate-n răspunsuri, pentru a fi salvat,

Speranţa-mi nutrită, fă-o ca să crească!



Sub valuri năvalnice de-asalturi în ispite

Ce zilnic mă-ncearcă, spre-a mă cuceri,

Ce-n promisiuni mi-arată, clipe fericite,

Dar care prin fapte, ele mă vor înnegri,

Dă-mi tăria-nvingerii, cu forţe înzecite!



Dă-mi puterea aceea care-i răbdătoare

Şi-aşteaptă răspunsul, la ruga adresată,

Să mă-nalţ mai sus, mereu înspre soare

Din lumea cea largă de farmec stresată

Şi-n mrejile-i prinsă ce-o duc la pierzare.



O! Tu-mi poţi re-aduce, liniştea deplină

Prin Cuvântul Sfânt, plin de mângâiere,

Căci după furtună, vremea-o fi...senină

Un motiv de cântec mai sus de durere,

Pentru sfânta-Ţi slavă-n gloria-Ţi Divină!



Flavius Laurian Duverna

02 august 2011



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Rugă-n deznădejde | Salvatorul.ro
meniu prim
Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. ( Iacov 1:5 )