Poezie Epifanie

EPIFANIE





*****

Un freamăt lin, o duioasă revelație,

Mă puse grabnic, la profundă meditație,

La cercetarea vieții mele-n profunzime,

Și-am descoperit în ea multă cruzime.



Marea minune coboară lin în epifanie,

Trezind în mine, o viață în sfințenie.

Păcatul făcea din mine ființă hidoasă,

Moartea mă aștepta cu, cumplita coasă.



Eram prinsă în stufărișul amăgirilor,

Estompată în fascinația plăcerilor.

În epifanie lumina inunda tot cerul,

Dezvăluind vieții mele, tot misterul.



Să-mi salveze sufletu-mi de sub vină,

M-a-învăluit cu blânda iubire divină.

Exulta inima mea-n lacrimile fericirii,

Din iertarea ce turna, harul mântuirii.



Şi toate lacrimile sub străluciri de astre,

Exaltă în șiragul mărgăritarelor albastre.

Ridicat e sufletu-mi slab din adâncuri,

Înseninat de noul orizont din amurguri.



Din sufletul luminii, din slăvi albastre,

Pacea umplea inima cu străluciri de astre.

Chemarea Sfântă prin Evanghelia vieţii

Mi-a deschis larg cerul, în zorii dimineţii.

Mântuitorul neprihănirii mele Hristos Isus

Mi-a dat aripi divine să zbor, tot mai sus.

AMIN