Poezie Măreşte-mi credinţa! (1)
Vizualizări: 63
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/682-m-re-te-mi-credin-a-1]Măreşte-mi credinţa! (1)[/url]
Măreşte-mi credinţa Părinte ceresc
Ca-n orice problemă să nu mă clintesc,
Să fiu plin de pace, voios şi senin
Ştiind că în toate mereu eşti cu min’.
Măreşte-mi credinţa, să cred că Tu poţi
Cu braţul puternic din greu să mă scoţi;
Să merg înainte viteaz, curajos
Ştiind ’naintea-mi paşeşte Hristos.
Măreşte-mi credinţa, să nu mă mai tem,
Să cred că m-asculţi imediat când Te chem
Şi plin de nădejde să cânt slava Ta
Ca-n dragostea-Ţi mare măreţ vei lucra.
Măreşte-mi credinţa căci mică-i acum,
Când greul, problema, sunt piedici în drum;
O, dă-mi Tu puterea deplin să mă las
De braţu-Ţi cel tare purtat pas de pas.
Măreşte-mi credinţa Isuse îţi cer,
Să merg mai cu-avânt pe cărarea spre cer;
Speranţa în Tine mereu să îmi pun
Când grijile-apar şi deodat’ mă răpun.
Ajută-mi, o Doamne-n credinţă să cresc,
Să pot totdeauna prin ea să trăiesc,
Şi astfel tot greu-mi părea-va uşor,
Că-n toate cu Tine sunt biruitor!
Amin.
25 septembrie 2012
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCăci prin har aţi fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la noi, ci este darul lui Dumnezeu. ( Efeseni 2:8 )