Poezie La Izvorul Divin,

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 82
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/6833-la-izvorul-divin]La Izvorul Divin,[/url]





La Izvorul Divin,



La Izvorul dragostei Divine,

Mă adap zilnic şi eu,

Pe genunchi în rugăciune,

Stau cu Tine Domnul Meu.



Te strig ziua, Te strig noaptea,

Printre lacrimi, strânse-n mâini,

Numai Ţie , am puterea,

Să-Ţi las ochii să-I mângâi.



La Izvorul Tău cel Sfânt,

Mă cobor că-s însetată,

Să sorbesc al Tău Cuvânt,

Şi în noaptea înstelată .



Izvor plin de apă vie,

Numai Tu, Isuse Ai,

Ca să-mparţi pe-această glie,

Marea dragoste ce-o d- Ai .



Toarnă,umple cu-apă sfântă,

Vasul care-i însetat,

Potoleşte-ne Tu setea,

Domnul nostru Împărat.



Vreau să-mi stâmpăr,marea sete,

Din Izvorul Tău curat,

Ce-mi dă tot mereu putere,

Să stau bine înarmat.



Lasă-mi buzele ca mierea,

Dor să curgă-n râuri mari,

Cu ele s-alin durerea,

Chiar şi-acelor ce-s duşmani.



Lacrimi ce-au curs ne-ncetat,

Pe obrazu-mi mult brăzdat,

Domnul El, le-a spulberat ,

Pacea sfântă El , mi-a dat .



La Izvorul Sfânt, Divin,

Haidem fraţilor într-una,

Bucurii s-avem din plin,

Cu toţi să-mpletim Cununa !





Ajută-ne Doamne ,ca setea după "Cuvântul Tău " să nu se sfârşească niciodată ...niciodată.





Amin ,Amin !









SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie La Izvorul Divin, | Salvatorul.ro
meniu prim
Conștiința este acea voce care ne ajută să rămânem "mici" și atunci când facem lucruri "mari".