Poezie În Biserică

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 45
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/6841-n-biseric]În Biserică[/url]

În Biserică



În Biserică se cântă ca să poţi pe unda slavei zbura către Dumnezeu

În Biserica se roagă ca să poţi vorbi cu Domnul când ti-e uşor sau greu

Acolo mult se aude Cuvântul Lui Dumnezeu care-i viu şi lucrător

Acolo se lucrează prin credinţă de Domnul Cel Sfânt al nostru viitor.



ÎN Biserică vin tot felul de fiinţe, oameni atraşi puternic de lumină

Unii rămân şi ajung mântuiţi ,alţii nu-şi mai fac timp ca să vină

Acolo multe destine se schimbă unii în rău şi alţii în bine

Acolo e loc destul pentru consacrare şi poate să vină orcine.



În Biserică păcătosul se schimbă prin credinţă devine un om sfânt

Acolo bolnavi îşi găsesc alinarea şi-s vindecaţi prin al Său Cuvânt

Acolo celor săraci în duh li se promite Împătăţia cerurilor toată

Acolo se redă universului armonia ca dezordinea să fie detronată.



În Biserică Dumnezeu este puterea harului ,cununa iubirii depline

Căci tot ce nouă ne e de folos şi ne înobilează totul Lui Îi aparţine

Noi îl iubim cu drag şi-L binecuvântăm căci El ne-a ridicat de jos

Şi ne-a eliberat de păcat şi ne-a dat viaţă veşnică prin Isus Hristos.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie În Biserică | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu spune Domnului ce mare e furtuna, ci spune furtunii ce mare e Domnul tău!