Poezie Nu plânge (1)

Isuse, sufletul mi-e-n lacrimi...

La cine să mă spovedesc ?

Tu, numai Tu eşti Mare Preot,

Tu singur - Medicul Ceresc.

În lume-ai întâlnit durerea.

Când lacrimi au ţâşnit şuvoi,

- "NU PLÂNGE !" i-ai şoptit femeii

şi i-ai dat fiul înapoi.

Ţi s-a făcut atâta milă,

de parcă Ţi-a fost chiar fiu,

de aceea ai mustrat durerea

şi-ai alungat-o în pustiu.

Ce fericire-n sfânt cutremur

a prins cortegiul mortuar,

când tânărul pornit spre groapă

a fost întors la viaţă iar !



- "NU PLÂNGEŢI !" ai mai spus o dată,

în locuinţa lui Iair,

când Te-ai apropiat de fată

cu-al învierii Tale mir.

- "Talita, cumi !" - a fost chemarea

ce-ai spus-o-n graiul Tău secret.

Porunca străbătu vecia

şi genele au prins încet

să bată, ca-nspre dimineaţă,

când somnul este cel mai greu.

Luând-o Însuţi Tu de mână,

ai dat-o vieţii ca trofeu.



Betania în suferinţă -

al părtăşiei dulce cort...!

Acuma, cel prieten Ţie

de patru zile zace mort.

Plângeau şi Marta şi Maria

şi ceata celor dragi plângea

şi-atunci ai plâns cu ei alături;

durerea lor Te copleşea.

Te-ai dus pân-la mormântul său,

pe Lazăr l-ai chemat afară

şi el ieşi la glasul Tău,

venind ca dintr-un somn, din moarte.

Mirosul greu a dispărut.

La glasul Tău se naşte viaţa

şi toate-s iar, ca l-a-nceput.



- "Femeie, de ce plângi ?" Crezi oare,

că sunt un simplu grădinar ?

Grădina Mea e-o-Mpărăţie

de viaţă veşnică, de har.

Deci bucură-te şi nu plânge !

Nu-ţi frânge inima-n pustiu !

Căci Eu sunt viaţa şi-nvierea

şi-n vecii vecilor sunt viu !



Eu sunt Începătorul vieţii -

Acelaşi ieri, acum şi-n veci.

Credincioşia Mea-i de-a pururi:

Nu plânge ! Bucură-te, deci !