Poezie Fără de pîine, fără pești

Atîta timp cît nepăsarea

Ne-ngenunchează-n fața lumii

Suntem o umbră-n adunare

Fără de pești și fără pîine



Și cît rușinea ne îmbracă

În haina ei de om ,,smerit,,

El-răul poate-n noi să facă

Un trai destul de necăjit



Cît timpul trece tot mai mult

Și inimii îi dăm răgaz

Să se oprească din avînt

Vom fi cu cei, ce au rămas



Cu cît ne place azi să fim

Înscriși doar pe hîrtie

Nu vom putea ca să iubim

Pe cei, ce-s în robie



Cît dușmăniei îi vom da

Putere-asupra noastră

Nicicînd nu vom putea căta

A Domnului noi față



Dar cît azi încă se mai poate

Să facem o schimbare

E timpul să ieșim din noapte

Spre nesfîrșita-I Zare



Să recunoaștem, c-am greșit

Și am făcut plăcerea

Celui, ce suflet ne-a robit

Luîndu-ne vederea



Să strigăm iarăși azi la Domnul

,,Ne iartă rătăcirea

Și dacă-n noi mai este omul

Îi vrem azi nimicirea,,



Și sigur Domnul ne va da

Doar biruință sfîntă

De vom lăsa la crucea Sa

A noastră cale strîmbă



Căci pentru noi El a murit

Și-a înviat din morți

A fost și este Preaiubit

Izbîndă pentru toți.