Poezie Rătăcit în toamnă...

Îmi plânge sub talpă o frunză strivită

Şi gându-mi aleargă bezmetic prin ploaie

Să caute o rază, un far ce străluce

Prin ploaia ce curge din ceruri, şiroaie...



Departe...se-aude a vântului strună

Cântând printre ramuri sinistru şi fad...

Din nou şi-a pus toamna mantaua zburlită

De nouri, de şoapte şi frunze ce cad...



Pornesc fără ţintă... cu ploaia tovarăş

Pe urme pirdute prin ceaţă şi frig...

Mă doare pustiul şi dorul de soare...

Prin toamnă alerg, Te caut şi Te strig!





Adesea prin viaţă rătăciţi alergăm

Căutând fericirea şi un strop de iubire

Şi-n goana nebună nu ştim, nu vedem,

Că-n ceruri ne-aşteaptă Acel Veşnic Mire!



Şi vânturi ne bat, şi valuri lovesc

În barca vieţii şi-aşa zdruncinată...

Şi parcă nu ştim să cerem salvare

A Celui ce-I Soare, şi Scut dar şi Tată!



El stă şi aşteaptă să facem un pas

Şi-apoi, cu iubire, în inimi coboară,

Aduce cu El speranţă şi pace

Şi-n suflet e cald...şi e iar primăvară!



Vulcan-25-09-2012

Mary