Poezie Despărţire frăţească

I

De petreci un frate-n mare,

Sufletu-n inimă strâns

S-ar aşterne pe cărarea

Luna-n ape ce-a aprins.



De conduci o navă-n noapte

Îndrumată doar de-o stea,

Inima-ţi răpus se zbate

Parcă-n noapte pleacă ea.



Te desparţi de-o pânză dragă -

Sufletul ţi s-a-ntristat,

De-ar cuprinde lumea-ntreagă,

Pe-unde ea a apucat.



O conduci cu ochi şi şoapte,

Până nu-i şi nu-i, şi nu-i...

Parcă te-a muşcat o moarte

Cu-mpietrirea malului.



S-a pornit o velă plină:

Rugăciunile-ţi de-acum

Ca o boare de lumină,

Fratele-ţi dezmieardă-n drum.

II

Strânsoarea frăţească se curmă,

Corabia-n mare porni,

Un frate rămase în urmă

În asfinţitul de zi.



Prora-ncordată prin valuri

Îşi taie năpraznic căi noi,

Iar fratele tău, de pe maluri,

Se roagă să nu ai nevoi.



Prin noaptea cu nori şi talazuri

Te clatini cu mers zgâlţâit,

Dar ştii că din dor şi necazuri

Se roagă un frate mâhnit.



Iar ruga lui trece-nainte

Şi sparge-ntunericul dens

Căci Dragostea sfântă, fierbinte

Nu are pe plajă vre-un sens.



Ci ea taie crestele-n noapte -

Măcar i-a pe valuri şi fugi!

Acolo, pe mal, e un frate,

Ce calea-ţi aşterne cu rugi!



Furtuni de se zbat în smintire,

Că-i noapte, că-i pace, că-s ploi,

Primind întăriri de iubire,

Trimiţi mulţumiri înapoi.