Poezie Părinţi şi Copii

Masa-i pusă! Totu-i gata!

Veniţi copii să ne-nchinăm,

Să ne hrănim din sfânta-I slavă

De Duhul Sfânt să ascultăm.



Să ne hrănim din bunătate,

Să bem din cupa de nectar,

Să ne hrănim cu bucurie

Căci Domnul ni le-a dat în dar.



Aşa strigam: "Copii, la masă!"

Când toţi cu noi în cort trăiau;

Bucatele erau pe masă

Şi tare bine miroseau...



E mult de-atunci...

Şi-n pribegie, copiii mamei au plecat.

Bucate?...Tot mai sunt pe masă

Dar nu mai sunt cei ce-au mâncat.



Cu lacrimi mama îi hrăneşte

Prin rugi, suspin din depărtări.

Din câţi erau cu ea la masă,

Acuma?...Nu-s mai nicăieri...



Şi plânge mama-n rugăciune

Oftatul ei atârnă greu

Iar lângă ea, tatăl rosteşte:

"Doamne! mi-este aşa de greu..."



Întinde-Ţi mâna şi îi scapă,

Adu-i Isus la masa Ta,

Să nu mai stea-n masa săracă;

Săracă cum e lumea...



Şi plâng, şi gem de dor părinţii

Să-şi vadă fiii săturaţi

De mâna Mielului, de Jertfă

Să-i fie din nou fraţi.