Poezie Stelute cazatoare...

Privesc afară este noapte,

Este o seară mai aparte…

Mă uit pe Cer şi nu sunt nori...

Privesc în cele patru zări.



Pe toate-aş vrea să le cuprind

Doar cu privirea ma intind…

Privesc steluţele şi Luna,

Multe gânduri am acuma…



Tocmai a căzut o stea,

Mă întreb, o fi a mea?

Oare-o fi adevărat

De steluţele ce cad?



Atunci când mai cade una

Este pentru totdeauna?

Şi cu steaua cazătoare…

Este un om care moare?



Privesc în jur şi alta cade,

Peste un timp, alta dispare…

Dar lasă-n urma ei ceva

O fi un foc, sau altă stea ?…



Privesc acum mai cu ardoare

Văd alte stele căzătoare!

Observ că lasă-n urma lor,

Un drum de foc multicolor…



De ce nu pot să mai trăiasca?

Doar ele pot să-mpodobească…

Pot să lumineze-n noapte,

Aşa cum nimenea nu poate…



Nici n-am terminat de zis,

Căci Luna m-a contrazis…

Mi-a zis că m-am înşelat...

Sclipirea ei m-a certat!



Am plecat capul uşor,

Şi I-am zis că-mi pare rau…

De acum voi fi atent...

Cu Luna eu nu ma cert.



Am văzut, are dreptate!

Ca ea nu-i nimeni in noapte...

Luminează ne-ncetat,

Orice stea i s-a-nchinat…



Am mai înteles ceva:

Vreau să fiu şi eu asa!

Ca o stea pe Cerul Său,

Să mă-nchin lui Dumnezeu…



Şi-am mai învăţat ceva:

Steluţa când va cădea

Nu moare nimeni cu ea!

Este doar… o vorbă-aşa…



O stea luminează-n noapte

Însă singură nu poate…

Am văzut că sunt unite

Şi toate sunt înfrăţite…



Îmi doresc să fim şi noi,

Nişte stele printre nori…

S-aducem o licărire,

În bezna nopţii ce vine…



Ca steluţele şi Luna,

Noi să fim cu Tatăl una…

Şi să ne purtăm lumina,

Pretutindeni, totdeauna…





Amin!