Poezie În calmul serilor de vară

ÎN CALMUL SERILOR DE VARĂ...



În calmu-adânc al serilor de vară

Când taine dragi, duios, ne înfăşoară,

Când se îngână ziua cu zorii de-noptare,

Şi păsărele merg în cuiburi la culcare

În semn de închinare ne aplecăm fiinţa

Şi-L proslăvim pe Cel ce-a pus în noi credinţa.



În calmu-adânc al serilor de vară

Simţim cum harul, lin, ne înfăşoară

Simţim cum razele ce vin din slavă

Ne-aduc suflarea dulce şi suavă

Şi ne-ndreptăm, atunci, smeriţi gândirea

Spre Plaiul unde vom petrece nemurirea.



Din ramuri tinere şi nu prea-ndepărtate

Se-aude foşnetul de frunze luminate

Şi-atunci vedem cum dă dumnezeirea

Frum’seţi ce nu le poate prinde firea,

Vedem o armonie în tot e sub soare

Şi nu ne mai gândim la ger şi la dogoare.



Din noi emană profundă mulţumire

Că Cel ce are deplină stăpânire

Peste întinderi ce nu pot fi pătrunse

Şi peste fapte ce vor să fie-ascunse

Ne delectează fiinţa cu daruri felurite

Din sferele ce-s, veşnic, curate şi-nsorite.



În calmu-adânc al serilor senine

Când n-auzim maşini, nici zumzet de albine

Pătrunde-n noi un calm şi-o fericire

Ce ne transportă gândul la veşnica Unire

Şi mergem la culcare cu-acea îmcredinţare

Că ne păzeşte braţul ce-a despicat o mare.



gc/ 12 Iulie, 2011