Poezie Oamenii pe stadioane...

Oamenii pe stadioane

Nu se-ascund ca sa exclame.

Mai cu fite, mai cu toane,

Bat din palme!



Toti, pentru echipa lor

Canta, striga, o`ndragesc!

Bucuria fanilor,

E normal, lucru firesc…



Sunt in stare fara preget,

Sa se bata cu oricine

Pentru dorul lor din piept...

O fi bine?



Pentru o echipa care

Uneori mai joaca bine,

Orice om cu-nversunare...

O sustine!



Au cu ei steaguri, fulare

Asta e mandria lor!

Dovedesc dragoste mare

Tuturor…



La meci, nu-s intarziati…

Chiar cu-o ora inainte

Vin oamenii dedicati

Luati aminte!



Iar noi, la adunare

Mai mereu tot suparati

Ca la o inmormantare

Intristati…



Fara Biblie si harfa,

Cu-o aliura plictisita,

Semanam cu o garoafa...

Ofilita.



Cand se canta o cantare,

Uneori, doar mormaim...

Predica cand e prea mare...

Adormim.



Eu as vrea sa ii intrecem

De gandim cu ratiune,

Ne lipseste, hai sa zicem:

Pasiune!



Caci ei merg, platesc biletul,

Striga pana ragusesc

Si cand fluiera arbitrul

Ce primesc?



Au fost martori in tribuna,

La un meci ce s-a jucat...

Poate-au avut o zi buna

Au castigat…



Chiar si-asa, nu ei castiga!

Un an zi de zi la meci,

Nu-i ca un minut in ruga...

Asta-n veci.



De-am pune noi dedicare

Cum vedem la microbisti,

Pasiune-n inchinare,

N-am fi tristi…



Haideti sa fim galeria

Nu unei echipe mici!

Toata slava si mandria

Nu-s aici!



N-o gasim pe stadioane,

N-o gasim nici pe teren,

Nu-n fulare, fanioane

De-orice gen!







Amin!