Poezie Dima (1)

Condeiul așterne pe ultime file

Saluturi de pace, mănunchiuri de har,

Aristarh și Marcu, Epafra și Luca,

Colose să știe: "nu-i munca-n zadar!"



Continuă Pavel, gătind din cuvinte,

Alese îndemnuri și culmi de cristal,

În spate, o mână i se-oprește pe umăr,

E Dima, tovarăș de cruce și-altar:



"Să spui sănătate și multă binețe,

Și harul să-i țină de-a pururi în El,

Că nu-i drum mai sigur și nici frumusețe,

Ca cel care luptă, veghind, pentru cer".



Se duce scrisoarea și inimi aprinde,

Curajul se-nalță precum un șuvoi,

Drept este Cuvântul ce încă ridică

Miresme curate din praf și noroi...



------------------------------------



Trec zile și ani, încercări și probleme,

Și-același condei scrie iar, slove noi,

Spre cel mai de suflet tovarăș de slujbă,

Ce-adânc se avântă când lupta e-n toi.



Așterne bătrânul povețe și sfaturi,

Dar nu-i nicio mână ca-n vremea de-apoi...

Nu-i mai nicio voce s-oprească scrierea,

Să dea sănătate, și har în nevoi.



Suspină bătrânul, căci Dima-i în lume,

Fiorul acela ce zdruncină stâlpi,

A luat înc-un suflet, 'napoi înspre glume,

Spre văi și prăpăstii, cratere și stânci...



-------------------------------------------



Tu om care astăzi trăiești mântuirea,

Și care odată din lume-ai plecat,

Să-ți fie dorința aprinsă spre ceruri,

Cu frică și teamă slujind necurmat.



În spate nu-i cale de-ntoarce privirea,

Nici trupul, nici gândul, nici vorba vreodat'

Să nu uiți vreodată căci Dima și firea,

Și ceilalți asemeni pierit-au pe veac.



Iubirea și pacea să-ți fie deplină,

Și de ești pe cale, să umbli smerit,

Cu lacrimi pe față să-ți duci mântuirea,

La capăt s-ajungi și vei fi răsplătit...