Poezie Oglinda iertarii

Umilit si supus

Pana dincolo de limita

Intelegerii de sine,

M-am ascuns intr-o floare,

De unde sa pot vedea pe dusmanul meu,

Care ma chinuise de moarte.

O raza de lumina ma purta insa,

In imparatia marelui Spirit.

El mi-a poruncit sa-i spal

Mai intai picioarele,

Daca vreau sa-i vad fata.

Umilit si supus,

Ochiul meu a inceput a plange,

Albind cu lacrima fierbinte

Talpile, gleznele si genunchii

Marelui Spirit,

Pana cand, prin tulpina acelei flori,

L-am zarit pe dusmanul meu:

Era pur si frumos,

Era cuminte si drept,

Pe cand eu nu-l mai puteam uri,

Ci il priveam ca intr-o oglinda,

De unde lumina venea catre mine

Ca o aripa de inger, stergandu-mi

Fata inlacrimata.

Amin