Poezie Conduşi de Duhul sfânt

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 119
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/7088-condu-i-de-duhul-sf-nt]Conduşi de Duhul sfânt[/url]

Umblaţi cârmuiţi de Duhul,

Spune-al Domnului Cuvânt,

Să nu-mpliniţi pofta firii,

Ci fi-ţi plini de Duhul sfânt.



Căci firea este împotriva,

Duhului lui Dumnezeu,

Şi-a ei fapte sunt urâte,

Căci sunt de la Duhul rău.



Preacurvia,desfrânarea,

Idoli,certuri,dezbinări,

Îmbuibări,beţii şi ură,

Ne-nţelegeri n-adunări.



Cei ce fac astfel de lucruri,

Cerul nu vor moşteni,

Poftele firii-îi va duce,

Jos în iad ,cu demonii.



Roada Duhului e bună,

Duhul sfânt rodească-n noi,

Dragoste,pace,răbdare,

Iubire fie-ntre noi.



Să trăim frumos în lume,

Căci suntem ai Lui Hristos,

Firea noastră-am răstignito,

Pofte,patimi,tot am scos.



Să umblam conduşi de Duhul,

Pe deplin rodească-n noi,

Ne-mplinind poftele firii,

Să trăim, ca oameni noi.

Amin



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Conduşi de Duhul sfânt | Salvatorul.ro
meniu prim
Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.