Poezie VENIŢI HRISTOS VĂ DĂ SALVARE

E frig şi e furtună, iar vântul suflă tare

Şi Doamne-acuma, nimeni de mine milă n-are

E frig şi e-ntuneric, şi nu mai văd cărarea

Pirdută mi-e nădejdea, amară mi-este starea.

Speranţă nu mai este, nici urmă de scăpare

În jurul meu doar ceaţă, şi negură în zare

Oriunde m-aş întoarce, oriunde-ndrept privirea

Nu-i pic de biruinţă, n-aştept decât pieirea

Prietenii plecat-au, cu toţi m-au părăsit

Sunt singur e-ntuneric, de frică-s biruit

Şi gândul morţii-n mine, a început să crească

Căci nimenea nici unde, nu e să mă iubească

Ce rost mai are viaţa, aceasta-ntunecată

S-o curm aş vrea desigur, acum nu altădată

Dar ce se-aude- acolo? Ce e acea lumină?

Şi cine este- acela, cufaţa-aşa senină?

La mine vine acuma? Şi de ce-ar face-o oare?

Ce-s eu în ochii lumii? Un vierme oarecare

Ba nu! La mine vine, şi cât de blând zâmbeşte!

Oo! Cine este-acesta? Cu milă mă priveşte.

Iubitul meu prieten, de ce eşti plin de frică?

Îţi este faţa tristă, credinţa-ţi este mică

Şi-o cruntă disperare, ţi-a copleşit fiinţa

Şi-n neagra noapte-a vieţii te lupţi cu neputinţa.

Te lupţi cu eul propriu, să scapi de ce-i în tine

Nu ve-i puteva singur, ci vin-o acum la mine

Te voi salva de toate, de frică ,necredinţă

De îndoială, ură şi orice neputinţă.

Dar cine eşti strine? De ce mă chemi la Tine?

Murdar sunt de păcate, mi-e silă şi de mine

Iar Tu eşti ca un soare, frumos fără prihană

Şi vorbele-Ţi duioase, sunt pentru mine mană

Eu sunt acela care, murt-am pentru tine

Ca tu o, suflet dragă, alăturea de mine

Să stai o veşnicie, în cer cu Dumnezeu

Şi plin de bucurie, să-i cânţi mere,mereu.

Îţi mulţumesc Isuse, al meu mântuitor

Viaţa mi-ai salvat-o, îmi eşti izbăvitor

Acum sunt liber, liber şi strig în gura mare:

Veniţi la Hristos Domnul, doar El vă dă salvare.