Poezie Povestirea unei pocăinţe

De pe nori omătul

nu vrea să s-oprescă să ningă.

Lupul lup

a ieșt din bârlogul lui sufocat

Și de covor

(de-argintiu ce-i )

parcă nu vrea să se-atingă,

De zboară

deasupra câmpului imaculat.





Nici înante

urme nu sar

și urme nu sunt și după

Însingurat gonește prin alb

atât de-animalic și sur

Că brazii în nea încărcați

l-arată și strig: ”Lupul! Lupul!”

Iar el tot aleargă stingher

urât și respins de toți dimprejur.





Pe-o clipă s-opri

și iarna-l întroduse-n sacoșă,

Că blana-i întunecată o-nghite

a fulgilor dornicii nori;

Doar țipă cinstit și strident,

din dalbul lor,

limba lui roșie

Și nu știe că sub copaci,

în albe halate,

pândesc vânători.



Nici nu bănuiește câți ochi

din alb-inocent îl destupă,

Că țevi,

ca ochii de șerpi,

îl aţintesc fără dor.

C-atâtea inimi tot bat în cor:

„Lupul, lupul, lupul...”

Și toate-l omoară

și îl jupoaie -

trofeu al mândriilor lor.



Trăsni eterul sfărmat

de-o hulpavă împușcătură.

Liniștea poala-și luă în mâini

și fugi repezit.

Armele latră din jur

spre viața-ncolțită și sură

Ce se zbuciumă

prin iadul acest

sălbatec și-nnebunit.





Urlete-l gonesc peste tot:

Ucide-l! Ucide-l! Ucide!

Din albe halate se-aude

cruzimea cum curge fioros,

Iar el,

singurel,

încleștat

nu are când a mai decide

Pe unde și-ncotro

să-și pună viața la dos.



Căci unde n-ar încerca

puterea să își arunce,

Îl scuipă cu-alice și glonți

oricare copac și tufar...

Pe unde, Isuse, s-o-apuce?

Ah,unde, Isuse, s-o-apuce?

Tu, poate, Te-ai mai îndura

de lupul acesta hoinar.



Isus a venit!

Lupul cercul

de oameni și arme

îl frânge!

Îi lasă pe toți

alergând

prin codru speriat și nebun

„Ia-n uită-te, bre,

nici o rană,

un fir măcar nu e de sânge!

I-a mers!”

Vânătorii se miră și-n ciudă-informația-și spun.



Vânatul nu-i mai aude,

nici vrea să-și arate triumful ,

Ci taie ninsoarea ca umbra,

pășește ninsoarea ecou,

Că albii copaci și tufarii

n-au când să mai strige:

Ia! Lupul!

El nu e!

Un altul trăiește...

El nu e! E lupul cel nou!



Veni în bârlogul său mut,

ce totuși cu cald îl primește;

Se scutură istovit

și întră în casă mărunt...

Dar ce e cu el?..

Blana lui

tot una se argintește

Plecă cenușiu de acasă.

Muri

să revină cărunt!